Tânăra rănită în incendiul din Constanţa a fost operată

Tânăra rănită în incendiul din Constanţa a fost operată

Tânăra internată la Spitalul de Arşi din Capitală în urma incendiului de sâmbătă dintr-un restaurant din Constanţa a fost operată, marţi, fiindu-i transplantată piele şi scoasă funingine din plămâni, însă starea ei rămâne gravă, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii unităţii.

Spitalul de Arşi: Tânăra rănită în incendiul din Constanţa a fost operată (Imagine: Shutterstock)

"Femeia a fost operată marţi. I s-a făcut transplant de piele de pe coapsă, la picior şi la mână. Apoi, cu ajutorul unui bronhoscop i s-a scos funingine din plămân. Starea rămâne gravă. Sperăm ca evoluţia să fie bună", a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Capitală, Adrian Stănculea.

El a mai spus că tânăra, în vârstă de 19 ani, nu are probleme din cauza arsurilor de pe suprafaţa corpului, însă intoxicaţia cu fum şi arsurile de la nivelul căilor respiratorii pot duce la complicaţii.

De asemenea, medicii spun că s-a îmbunătăţit şi starea bărbatului care s-a intoxicat cu fum în urma incendiului şi care a fost internat la Spitalul Judeţean Constanţa.

Potrivit reprezentanţilor Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Adrian Roman, în vârstă de 40 de ani, este într-o stare mai bună şi ar putea fi externat în zilele următoare.

"Starea lui de sănătate se îmbunătăţise încă de ieri (duminică - n.r.), astfel că a putut fi mutat de la Terapie Intensivă, pe secţia medicală. În funcţie de cum va evolua în continuare starea sa, este posibil ca pacientul să fie externat chiar şi în cursul zilei de marţi", a declarat, luni, managerul spitalului, Cătălin Grasa.

Adrian Roman spune că în momentul în care a izbucnit incendiul se afla în clubul de la etaj, unde urmărea un concert rock. El a povestit că a rămas blocat în interior preţ de câteva minute, pentru că nu mai găsea ieşirea din cauza fumului. În cele din urmă, el a fost ajutat de un prieten, care l-a scos afară.

Incendiul a izbucnit sâmbătă, în jurul orei 22.40, flăcările extinzându-se cu rapiditate de la restaurantul cu specific libanez Beirut, la un cazinou şi la un pub, aflate în aceeaşi clădire, din centrul municipiului Constanţa. În imobilul respectiv, care are două etaje, se aflau, la momentul izbucnirii flăcărilor, câteva zeci de persoane.

În urma incendiului, trei tinere în vârstă de 22 de ani, 23 de ani şi 24 de ani au murit, iar fata de 19 ani a fost rănită grav şi transportată cu o aeronavă la Spitalul de Arşi din Bucureşti.

Una dintre tinerele decedate este cântăreaţa localului, Ioana Nicoleta Cengher, care avea 22 de ani şi era din Costineşti. Ea absolvise Şcoala Populară de Artă, iar acum era studentă la Drept. Tânăra obţinuse multe premii şi distincţii la concursurile muzicale din ţară şi participase la numeroase festivaluri.

Celelalte două tinere care au murit în tragedia de la Constanţa erau dansatoare. Nicoleta Vasiliţeanu avea 23 de ani şi era din Constanţa, iar Mihaela Tucă avea 24 de ani şi era din Mangalia.

Tânăra rănită este dansatoarea Nicoleta Buirencu, în vârstă 19 ani. Ea este studentă la Ştiinţe Economice, la Constanţa.

În total, patru persoane au fost rănite în incendiul de la Beirut. În afară de Adrian Roman şi Nicoleta Buirencu, au mai avut nevoie de îngrijiri medicale alte două persoane, care au fost transportate la spitalul din Constanţa, dar în cazul lor nu a fost necesară internarea.

Clădirea cu două etaje, în care funcţionau restaurantul, un club rock şi un cazinou, este construită în perioada 1925 - 1926, având planşee şi mare parte din structură din lemn, astfel că focul s-a propagat foarte repede.

Proprietarul restaurantului Beirut este George Karam şi deţine localul prin intermediul societăţii Middle East Parteners SRL. De asemenea, Karam se ocupă şi de alte firme, o parte dintre acestea fiind însă radiate.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...