Tulcea: Circa 500 de protestatari cer plecarea întregii clase politice

Circa 500 de persoane au protestat, pentru a treia seară consecutiv, pe străzile orașului Tulcea, acesta fiind cel mai mare număr de participanți înregistrat până acum.

Tulcenii nemulțumiți de clasa politică s-au strâns, începând cu ora 19,00, în Piața Mircea cel Bătrân, au aprins lumânări în memoria victimelor tragediei înregistrate în urmă cu o săptămână în clubul bucureștean Colectiv, iar în jurul orei 20,00 au plecat în marș pe străzile orașului.

''Jandarmii nu ne-au dat voie să plecăm în oraș, iar oamenii le-au spus că nu există vreun conducător al acțiunii din această seară. Mi s-a spus că voi lua amendă între 1.000 și 10.000 de lei, dar eu nu sunt responsabil pentru ce s-ar putea întâmpla unui participant', a declarat, pentru AGERPRES, inițiatorul marșurilor de solidaritate organizate în serile precedente, Marian Vavilov, în vârstă de 17 ani, elev al Seminarului teologic din municipiu.

Spre deosebire de serile trecute, atunci când protestatarii au purtat doar un singur mesaj 'Corupția ucide', vineri seara pe lângă acesta, ei au afișat pancarte inscripționate cu mesaje de genul 'Daniele, te lepezi de sutană?', 'Și tu puteai fi în locul lor', 'Vrem spitale, nu biserici', 'Nu vrem să vă reformați, vrem cu toții să plecați!'. De asemenea, unii dintre ei îmbrăcați în pantaloni albaștri și au afișat mesajul 'Pierdut izmene de general (cufurite). Ofer recompensă'.

Protestul de vineri seara a fost anunțat în urmă cu două zile pe o rețea de socializare, însă Marius Mihăilă, tânărul de 26 de ani care a solicitat și autorizarea acțiunii, l-a anulat ulterior din cauză că acesta a fost interpretat politic.

'Dintr-un moment de liniște, a fost transformat într-un bâlci politic. Am vrut să fie un moment al victimelor tragediei, dar s-a politizat și am preferat să mă retrag pentru a redeveni un moment al oamenilor', a afirmat Mihăilă, membru PNL.

El nu a participat la marșul de protest, ci a venit doar pentru a aprinde o lumânare la statuia lui Mircea cel Bătrân în memoria persoanelor care au murit în urmă cu șapte zile.

La finele marșului de solidaritate de pe străzile orașului, participanții s-au oprit în Piața Mircea cel Bătrân unde au continuat să scandeze împotriva corupției.

"Din cei aproape 500 de participanți la acțiunea de protest, trei persoane au fost sancționate vineri seara pentru cuvinte obscene și injurii", a mai precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi, Marian Ciubotaru.

AGERPRES / (A, AS — autor: Luisiana Bîgea)


populare
astăzi

1 O directoare a unui colegiu de elită renunță la concurs, deși a promovat prima probă

2 Sabrina Voinea iese în evidență înainte de Mondialele de la Rotterdam

3 Numerele extrase la Loto pe 15 octombrie: miză de peste 2,7 milioane de euro

4 Bernadette Szocs joacă astăzi pentru o nouă medalie, după un eșec dureros la dublu

5 Două personaje detestabile / Blatul toxic prin care PSD preia puterea