Udrea pe Facebook: Ieșirea de ieri a procurorului-șef DNA devoalează protecția de care se bucură liderii PNL

Udrea pe Facebook: Ieșirea de ieri a procurorului-șef DNA devoalează protecția de care se bucură liderii PNL

Ieșirea de ieri a procurorului-șef DNA, Laura Codruța Koveși, prin care l-a exonerat și mângâiat pe frunte pe Vasile Blaga devoalează, de fapt, protecția de care se bucură liderii PNL și apropiații noului președinte în această perioadă, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Elenei Udrea.

"Practic, aceștia sunt imuni pentru că este nevoie de ei în vederea schimbării majorității parlamentare. Am putea fi de acord cu declarația doamnei Kovesi că denunțurile nu erau suficiente dacă nu exista o fractură logică evidentă și pentru un copil de clasa întâi: pe baza denunțurilor făcute în care se amintește de Vasile Blaga și alți lideri PNL, în cazurile lui Dorin Cocoș și Gabriel Sandu s-a dispus arestul la domiciliu în dosarul Microsoft. Semn că procurorii au crezut în veridicitatea declarațiilor și au probe în acest sens. Mai ales că Dorin Cocoș a prezentat conturi și facturi concrete în sprijinul spuselor sale", se arată în textul semnat de echipa de comunicare a Elenei Udrea.

Mai mult, textul spune că în cazul Udrea "s-au luat decizii impuse de conducerea DNA chiar dacă existau doar denunțuri apărute din senin și doar pe ultima sută de metri a anchetei".

În același mesaj, Elena Udrea face apel la magistrați să dea dovadă de "ceva mai mult curaj" în aplicarea legii.

"Ca să fie foarte clar, Elena Udrea nu se bate și nu atacă instituțiile statului: SRI, DNA sau Înalta Curte. Din contră, procurorii și judecătorii sunt oameni în care fostul ministru are încredere că vor proceda și acționa corect. Singura observație este că poate ar fi nevoie de ceva mai mult curaj în aplicarea legii. Lupta Elenei Udrea este cu șefii a două instituții: Laura Codruța Kovesi și Florian Coldea, care exercită puterea în România de o manieră ocultă", se arată în textul postat pe Facebook.

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a afirmat, marți, că nu există niciun dosar la DNA în care procurorii să își fundamenteze acuzațiile doar pe denunțuri, acestea trebuind coroborate cu alte probe.

Întrebată de jurnaliști ce calitate are Vasile Blaga în dosarul Microsoft, după ce în presă au apărut declarații ale unor martori și denunțători în care este menționat și numele copreședintelui PNL, Kovesi a spus că nu s-a început urmărirea penală față de Vasile Blaga. AGERPRES


populare
astăzi

1 DEZVĂLUIRE Finlandezilor li s-a spus să nu-i mai bată pe americani, pentru că era „umilitor și demoralizant”

2 BREAKING Priviți până unde a ajuns această spioană a Rusiei! / Mai mult, e asociată cu consulul onorific al României la Hamburg, Klaus Rainer Kirchhoff

3 Cum l-a forțat UE pe Trump să-și înghită amenințările privind Groenlanda: „Nu se prea pune nimeni cu Uniunea Europeana”

4 Viktor Orbán „pune ultimele cuie în sicriul lui Zelenski”: „Ești într-o poziție disperată. Fiecare va primi ce merită”

5 BREAKING O judecătoare, membră CSM, dă în vileag caracatița clientelismului din sistemul de Justiție