Un medicament revoluționar împotriva cancerului de piele, autorizat de Comisia Europeană

Comisia Europeană a autorizat fabricarea și comercializarea unui nou medicament pentru tratarea carcinomului bazocelular, o formă de cancer de piele, informează actusante.net. Numit Odomzo, medicamentul este produs de compania Novartis și este destinat adulților care suferă de acest tip de cancer și nu pot fi supuși intervenției chirurgicale sau radioterapiei.

Carcinomul bazocelular cutanat reprezintă 80 la sută dintre cazurile de cancer de piele care nu au legătură cu melanoamele. Numărul persoanelor afectate de acest tip de cancer este în creștere, ca urmare a îmbătrânirii populației, precum și a expunerii excesive la radiații ultraviolete. Deși acest tip de cancer ajunge foarte rar la un stadiu avansat, șansele de vindecare au fost până în prezent foarte limitate.

Odomzo a fost deja autorizat în mai multe țări, printre care Statele Unite ale Americii, Australia și Elveția. Pe viitor, va putea fi comercializat și în cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, în Norvegia, Liechtenstein și Islanda.

AGERPRES


populare
astăzi

1 România riscă falimentul / decizia CEDO de joi pe drepturile salariale care ar putea bloca bugetul

2 Lio, ce făcurăm, fete? / Verdict dur de la CEDO pentru judecătorii români care și-au cerut restanțele salariale

3 Noua lege a pensiilor ajunge joi pe masa CCR: mii de români contestă recalcularea

4 Țărănoiul s-a întors acasă...

5 „Rușine să-ți fie Nicușor Dan! Ai reușit să pui România pe butuci doar pentru a salva PSD. Unde l-ai găsit pe Luca?”