UPDATE Parchetul General a preluat ancheta în cazul incendiului de la clubul Colectiv

UPDATE Parchetul General a preluat ancheta în cazul incendiului de la clubul Colectiv

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a preluat de la Parchetul Capitalei ancheta în cazul incendiului de la clubul Colectiv. 

ALERTĂ LIVE UPDATE Incendiu la clubul Colectiv din Capitală — Arafat: 27 de persoane au murit, 184 au fost transportate la spital, 146 au rămas internate (FOTO / VIDEO)

"Considerentele care au stat la baza preluării au vizat caracterul complex al cauzei determinat de împrejurările în care s-a produs incendiul, de urmările grave ale acestuia și constatând că pentru finalizarea urmăririi penale este necesar a se efectua o multitudine de acte de urmărire penală cu implicarea unor structuri centrale ale altor autorități, fiind necesară și alocarea de resurse logistice suplimentare", se arată într-un comunicat al Parchetului General, remis sâmbătă AGERPRES.

O echipă de procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică — Biroul de criminalistică participă, împreună cu efective de polițiști de la IGPR — DIC și Serviciul Omoruri din DGPMB, la cercetarea la fața locului.

Din primele verificări și acte efectuate a rezultat că, în seara zilei de vineri, în timpul desfășurării unui concert de muzică rock, s-a produs un incendiu într-un imobil din strada Tăbăcarilor nr. 7, Sectorul 4, având ca urmare decesul mai multor persoane și vătămarea corporală a altora.

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a anunțat, sâmbătă dimineața, că bilanțul victimelor incendiului de la clubul Colectiv din Capitală este deocamdată neschimbat, însă numărul victimelor ar putea să crească din cauza gravității rănilor.

"Având în vedere gravitatea victimelor este posibil (...) să apară și alte decese. Acest lucru putem să îl spunem pentru că este un prognostic al unor pacienți care este extrem de rezervat. Bilanțul poate să sufere modificări. În momentul de față, bilanțul este: 26 de decese în pre-spital, unul în spital, deci 27 în total, 184 prezentări în total în spitale dintre care 146 au rămas internate", a spus Arafat, la Palatul Victoria, după reuniunea Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

El a mai spus că, din totalul persoanelor decedate, 17 sunt neidentificate, iar din cei 146 de pacienți internați în spitale, 5 au rămas de asemenea neidentificați până la această oră.

ORA 09.52 Parchetul General a preluat ancheta în cazul incendiului de la Clubul Colectiv

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a preluat, sâmbătă dimineața, ancheta deschisă în cazul incendiului de la Clubul Colectiv.

Rareș Stan, procurorul venit la locul incendiului de la clubul Colectiv din Capitală, a precizat, în cursul nopții, că la Parchetul de pe lângă Tribunalul București s-a deschis deja un dosar penal, iar în cursul acestei zile, la sediul Institutului de Medicină Legală (IML), se va desfășura procedura de identificare a victimelor.

"În cursul zilei de azi, la sediul IML, se va desfășura procedura de identificare a victimelor. Cauzele evenimentului nu le putem comunica. Nici noi nu suntem în posesia acestora la acest moment. Se va efectua cercetarea la fața locului, audierea administratorului și a persoanelor care întrețin și administrează acest local. La Parchetul de pe lângă Tribunalul București s-a deschis deja un dosar penal. La acest moment, suntem într-o fază incipientă, nu vă putem comunica încadrarea juridică", a spus procurorul Rareș Stan. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Descoperire care dă de gândit în Brazilia...

2 VIDEO De azi se va circula pe 12 km noi din A0, permițând șoferilor o legătură pe autostradă în partea de sud a Capitalei între DN6, DN5 și DN4

3 A început „detonarea” lui Piedone? A apărut o „personajă” nouă în peisaj...

4 „Dacă rămâneam cu el era vai de vieţişoara mea. Era un diavol frumos” / I-a fost amantă lui Florin Piersic timp de 9 ani

5 Cifre care par ireale, dar sunt adevărate. Cum o fi să ai peste 2 milioane de euro în 45 de conturi, ca șef de secție la Sf. Pantelimon?