UPDATE Percheziții DIICOT în Călărași și Vaslui; prejudiciu - 24 milioane de euro

UPDATE Percheziții DIICOT în Călărași și Vaslui; prejudiciu - 24 milioane de euro

Procurorii DIICOT au efectuat, joi, 16 percheziții în județul Călărași, precum și într-o comună din județul Vaslui, în cadrul unei acțiuni de destructurare a unei grupări specializate în fraude cu credite luate de la bănci, dar și fonduri UE, prejudiciul fiind de aproximativ 24 milioane euro. Potrivit unor surse judiciare, perchezițiile au avut loc în localitățile Floroaica și Vâlcele din Călărași, precum și în comuna Dragomirești din județul Vaslui.

Anchetatorii susțin că, din anul 2006 până în prezent, a fost constituit un grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune (persoanele vătămate fiind instituții bancare), evaziune, folosirea în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice, obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene și transmiterea fictivă a părților sociale și spălare de bani.

Întreaga activitate infracțională se desfășura în cadrul unei ferme agricole aparținând liderului grupării, Marian Moise, situate în comuna Vâlcele, județul Călărași, această fermă fiind o adevărată "gaură pentru investiții".

Din 2006, membrii grupării, formată din Marian Moise și rude apropiate, au obținut mai multe credite de la o bancă pe două firme, însă banii au fost folosiți în alte scopuri decât cele declarate și aprobate de către bănci.

Conform unui comunicat al DIICOT, membrii grupării au înființat societăți comerciale prin persoane interpuse, fără posibilități materiale, și care, în schimbul unor sume modice de bani, înființau sau preluau societăți comerciale.

Totodată, în cursul cercetărilor, s-a stabilit ca membrii grupării au înființat mai multe societăți comerciale în scopul organizării unor circuite financiare fictive de natură să asigure sustragerea societăților comerciale de la achitarea TVA aferentă operațiunilor comerciale înregistrate.

Ulterior, societățile comerciale erau declarate în stare de insolvență, fiind vândute unor persoane interpuse, fără posibilități materiale, care, în schimbul unor sume de bani preluau respectivele societăți, fără a intra însă în posesia documentelor contabile.

Anterior declarării stării de insolvență sau înstrăinării lor, toate bunurile mobile și imobile ale societăților comerciale erau vândute către alte societăți comerciale deținute de către grup, lipsind creditorii societății de posibilitatea de a-și recupera paguba creată.

La sediul DIICOT—Biroul Teritorial Călărași vor fi aduse la audieri 15 persoane.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Român de Informații și Departamentul de Informații și Protecție Internă.

Acțiunea a fost realizată cu sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul SCCO Ialomița, SCCO Giurgiu, BCCO Iași — SCCO Vaslui și IPJ Călărași, precum și jandarmi. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...