UPDATE/A murit deputatul Octavian Bot

UPDATE/Cerem scuze cititorilor și familiei pentru publicarea acestei informații dintr-o sursă neverificată.

 După o lungă şi grea suferinţă, deputatul bihorean Octavian Bot (ALDE) a murit.

Octavian Bot a fost ales în 2012 într-un colegiu uninominal din București fiind un parlamentar de lungă durată.

În vârstă de 64 de ani, suferea de multă vreme de o boală gravă și, deși la un moment dat se vorbea despre faptul că tratamentul urmat la Viena a dat roade, boala l-a răpus.

De profesie inginer, Octavian Bot  s-a remarcat mai mult prin prisma unor declarații spectaculoase referitoare la adversari politici și la contracandidați, dar şi la uşurinţa cu care a schimbat partidele.

În campania electorală din 2008, când a candidat într-un colegiu orădean, Bot a declarat că e dispus să se împuște în direct și la o oră de maximă audiență în caz că pierde mandatul de parlamentar PDL. Apoi, a trecut la PNL iar prietenia cu președintele de atunci al PNL, Crin Antonescu, și candidatura sub sigla USL l-au păstrat pe Octavian Bot în Camera Deputaților și pentru legislatura 2012 – 2016.

A fost considerat „traseist” în politica românească, deşi a respins mereu această etichetă și a argumentat mai ales prin faptul că a rămas în permanență pe partea dreaptă a zonei politice, informează voceatransilvaniei.ro.


populare
astăzi

1 Așa o fi la Cadastru, cum zice Caramitru?

2 Gabriela Ruse și-a dezvăluit relația cu un tenismen din Top 50 ATP: "Nu mă poate înțelege nimeni mai bine"

3 Uite o informație care merită reținută...

4 Ciolacu, întâlnire „de cinci stele” în Italia cu un fost lider PSD, condamnat la 6 ani de închisoare și aflat pe lista urmăriților internaționali a Po…

5 Dosarul DNA al lui Ciprian Ciucu / Document: Interceptări și bani cash