VESTE PROASTĂ dată de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu

"Menţionez că finanţarea externă de la băncile-mamă a scăzut în România cu aproximativ 35% faţă de momentul de început al crizei, circa jumătate din această reducere având loc în anul 2013. Desigur că este de dorit, din perspectiva asigurării stabilităţii financiare, să se ajungă în timp la un echilibru în structura finanţării bancare prin creşterea componentei sale interne. Dar acest proces nu trebuie accelerat excesiv, întrucât o astfel de evoluţie ar afecta creşterea economică", a afirmat guvernatorul BNR în cadrul unei conferințe.

Mugur Isărescu a spus că aderarea la Uniunea Bancară este preferabilă înainte ca România să adopte moneda euro dati fiind că economia României va intra oricum în acest grup odată cu intrarea în uniunea monetară europeană, potrivit Mediafax .

„Existenţa Uniunii Bancare va produce efecte asupra sistemului financiar din România indiferent de statutul de membru sau nemembru al acesteia. Este mai bine, deci, să ai un cuvânt de spus la adoptarea unor decizii care generează acele efecte, în condiţiile în care acestea vor fi oricum resimţite", a spus guvernatorul Isărescu.

Sursa: realitatea.net


populare
astăzi

1 România riscă falimentul / decizia CEDO de joi pe drepturile salariale care ar putea bloca bugetul

2 Noua lege a pensiilor ajunge joi pe masa CCR: mii de români contestă recalcularea

3 Lio, ce făcurăm, fete? / Verdict dur de la CEDO pentru judecătorii români care și-au cerut restanțele salariale

4 Cine stă în spatele marilor lanțuri de magazine din România

5 Răsturnare de situație / Gruparea misterioasă care a paralizat Italia rupe tăcerea: ce urmărește Mișcarea 17 Octombrie