VREMEA se menţine rece luni şi marţi: Prognoza în ţară şi în Bucureşti

VREMEA se menţine rece luni şi marţi: Prognoza în ţară şi în Bucureşti

Vremea va fi în continuare rece, chiar deosebit de rece în regiunile extracarpatice şi în depresiuni. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în sudul ţării. Vor fi mai ales ploi pe arii extinse în Dobrogea, iar precipitaţii mixte, slabe se vor semnala local în Muntenia şi izolat în Oltenia.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 şi 12 grade, uşor mai ridicate în nord-vest, spre 15 grade, iar cele minime între -13 grade în estul Transilvaniei şi 4 grade pe litoral şi în Dealurile de Vest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, dar şi în Dobrogea, cu viteze mai mari pe litoral, unde rafalele vor depăşi 50 km/h. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase, pe arii restrânse, se va semnala ceaţă posibil asociată cu depunere de chiciură.

BUCUREŞTI

Vremea va fi în continuare mult mai rece decât în mod normal pentru ultima decadă a lunii octombrie. Cerul va fi înnorat şi vor mai fi condiţii pentru precipitaţii slabe. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 5...6 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 0 grade.

MARŢI

Vremea se va menţine rece în majoritatea zonelor ţării, chiar deosebit de rece pentru această dată în regiunile extracarpatice şi în depresiuni. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 3 şi 13 grade, iar cele minime între -8...-7 grade în estul Transilvaniei şi 6...7 grade pe litoral. Cerul va fi mai mult noros în jumătatea de sud unde pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe, mai ales ploi şi burniţe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe litoral şi în zona montană înaltă. În zonele joase, dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse va fi ceaţă, posibil asociată cu depunere de chiciură.

 


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

4 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro