Zece persoane bănuite de contrabandă, reținute în urma perchezițiilor din județele Bistrița-Năsăud și Maramureș

Zece persoane bănuite de contrabandă au fost reținute în urma perchezițiilor efectuate în cursul zilei de luni în județele Bistrița-Năsăud și Maramureș, polițiștii ridicând de la domiciliile acestora cantități de alcool, țigări, combustibil și bani, potrivit comunicatului de presă remis marți de Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

"Polițiștii au ridicat 1.270 de litri de alcool etilic, 60,5 litri de alcool dublu rafinat, 75 de litri de motorină, peste 38 000 de țigarete, 46 615 lei, 5 950 de euro, precum și 622 de petarde. În urma administrării probatoriului, 10 persoane au fost reținute pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, sub diferite participații, urmând a fi prezentate magistraților în cursul zilei de astăzi, cu propunere de arestare preventivă", se arată în documentul citat.

La data de 9 noiembrie, polițiștii din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud, cu sprijinul colegilor din Maramureș, au efectuat 15 percheziții în cele două județe, la persoane bănuite de contrabandă.

Cercetările continuă, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Dubaiștii nu s-au gândit la amărâta Românie” / CTP, despre creșterea prețurilor la combustibili și românii blocați în Orientul Mijlociu

2 VIDEO A fost doborâtă și a doua rachetă iraniană trasă spre baza americană de la Incirlik

3 Israel neagă, SUA investighează / Cine a lovit școala de fete din Iran, situată lângă o bază a Gărzilor Revoluționare? Explicațiile experților care au a…

4 „Avem arsenale în locuri de care mulţi nu ştiu” / Administrația Trump susține că SUA au suficientă muniție „nu doar pentru «Epic Fury»”

5 BREAKING Comandanții americani au cerut Pentagonului personal suplimentar pentru 100 de zile de război împotriva Iranului