Mureș: Zece militari din Grupul românesc de operații speciale, decorați la repatrierea din misiune din Afganistan

Zece militari din cadrul Grupului românesc de operații speciale (ROU SOAG 2) recent întors din Afganistan au fost decorați, marți, de șeful Statului Major General, generalul Nicolae Ionel Ciucă, în cadrul unei ceremonii desfășurată la sediul Batalionului Operații Speciale 'Vulturii' din Târgu Mureș.

Cei zece militari, care s-au evidențiat pe timpul îndeplinirii misiunilor în teatrul de operații Afganistan, au primit distincțiile Emblema de Onoare a Statului Major General, Emblema de Merit în Slujba Păcii clasa a II-a și Emblema de Onoare a Informațiilor pentru Apărare.

Astfel, Emblema de Onoare a Statului Major General i-a fost conferită plutonierului Negară, Emblema de Merit în Slujba Păcii clasa a II-a a fost oferită locotenentului Bușilă, plt. adj. Dinu, plt. Anghel, plt. Pura, sg. maj. Mihăilă, iar Emblema de Onoare a Informațiilor pentru Apărare a fost conferită plutonierului adjutant principal Danciu, plutonierului Moțoc, caporalului clasa a III-a Bejenaru și caporalului clasa a III-a Dulcinate.

Șeful Statului Major General, generalul Nicolae Ionel Ciucă, a declarat în timpul ceremoniei de repatriere a Grupului românesc de operații speciale (ROU SOAG 2) că cele 400 de medalii naționale și ordine, decorații și certificate de apreciere naționale și internaționale primite în decursul celor 10 ani de prezență continuă în teatrele de operații sunt 'doar un exemplu al spiritului de sacrificiu și competenței acestor bravi militari'.

'În acest an, la începutul lunii aprilie se împlinesc 10 ani de prezență continuă în teatrul de operații Afganistan a structurilor de Forțe pentru operații speciale. Rezultatele muncii, priceperii și dăruirii operatorilor se regăsesc în aprecierile aliaților și partenerilor noștri, aprecieri primite pentru modul în care au fost îndeplinite misiunile de luptă specifice în care acționează militarii Forțelor pentru operații speciale. Ca un militar care s-a bucurat de sprijinul familiei, vreau să le mulțumesc familiilor dumneavoastră pentru efortul și înțelegerea de care dau dovadă zilnic', a afirmat generalul.

Șeful SMG a mai arătat că Armata României este un partener de încredere și participă în continuare alături de Aliați la misiunea Resolute Support în Afganistan, unde 'am reușit să constituim cele două structuri multinaționale, comandamentul Diviziei Multinaționale Sud-Est și unitatea NATO de integrare (NFIU) și vom continua dezvoltarea lor'.

Timp de aproape șase luni, militarii români din ROU SOAG 2 au executat misiuni de asistență militară în sprijinul forțelor de securitate afgane în mai multe locații ale teatrului de operații din Afganistan.

AGERPRES/(A — autor: Dorina Matiș, editor: Diana Dumitru, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Țara în care am ajuns să trăim...Citiți în ce buzunare se scurg banii noștri, împrumutați cu dobânzi exorbitante...

2 Răsturnare de situație / Cine este femeia căreia Epstein i-a lăsat prin testament cea mai mare parte a averii

3 „Au dezbrăcat-o pe soția mea în chiloți și sutien” / Umilințele trăite de doi tineri români declarați criminali în Rusia

4 Diana, tânăra însărcinată care a murit în accidentul din Iași împreună cu soțul ei, era căpitan la Jandarmeria Vaslui. Urma să devină mamă a unei fet…

5 Țara în care am ajuns să trăim... / Curtea de Apel București l-a reabilitat pe interlopul Nuțu Cămătaru