O „operaţiune militară specială” a ruşilor… acum 78 de ani (VII)

O „operaţiune militară specială” a ruşilor… acum 78 de ani (VII)

„Ruşii umblau ca sălbaticii după femei”

de Silvia Iliescu de Silvia Iliescu

13 septembrie 1944: se semnează Convenţia de armistiţiu, astfel încât România devine ţară ocupată prin tratat şi cu tratat · documente de arhivă arată cum armata „eliberatoare” sovietică stăpâneşte prin teroare, violenţă şi jaf, metode aplicate mai întâi haotic, apoi în mod sistematic · sinteza 641/13 septembrie 1944 a Inspectoratului General al Jandarmeriei pentru jud. Ilfov: „În com. Stefăneşti, în ziua de 7 septembrie, au fost devastate locuinţele preotului Teianu şi locuitorului Costache Bâncuţă, după ce i-au luat toate lucrurile din casă şi banii, au dat drumul la vinul din butoaie, curgând în pivniţă. În com. Hotarele au devastat casa lui Radu Stolojan, după care au luat o maşină, o trăsură, porci, oi, cereale. Idem, casa d-nei Victoria Popescu, luându-i şi 18.000 litri de vin. De la d-ra Sabina Luca; lucruri casnice, doi cai, două trăsuri, vinul şi ţuica” şi aşa mai departe.

Mărturiile păstrate în Arhiva de istorie orală Radio România vorbesc şi ele despre abuzurile sovieticilor, despre cei care au ocupat Bucureştiul. Povestirile lor confirmă şi chiar completează rapoartele Jandarmeriei Române care, oricum, în scurt timp nu a mai putut să-şi facă datoria.

George Emil Palade, medic, biolog, om de ştiinţă laureat al Premiului Nobel; în timpul războiului a făcut parte din Corpul Medical al Armatei Române

„Din păcate, românii nu înţelegeau la vremea aceea şi nici n-au înţeles multă vreme că în realitate cine domina în regiunea aceea a Europei era Rusia Sovietică. Aranjamentele pe care le făceau Aliaţii la Berlin erau fără bază, fără substanţă, cum de altfel s-a dovedit ulterior după ce armatele sovietice au ocupat România.

Domnule profesor, aţi fost martor al intrării trupelor sovietice în Bucureşti?

Da, am fost martor… Au început să intre trupele sovietice, majoritatea lor erau sau tancuri sau blindate sau infanterie motorizată. Şi ici şi colo populaţia manifesta cu entuziasm moderat şi în alte părţi cu reţinere.

Foarte curând după aceea au început furturile, confiscările, în special ale maşinilor. Maşina mea mi-a fost confiscată de un grup de ruşi, cu un maior de aviaţie care, atuncea când eu am încercat să mă opun şi am spus: <Uite eu sunt ofiţer, sunt în armată, am nevoie de maşina mea!>, maiorul respectiv a pus tunul pe mine şi, natural, a trebuit să ies din maşină şi să o dau. După aceea, într-o bună zi, când mă întorceam acasă, din nou în uniformă, cu o manta de piele, m-am trezit cu trei ruşi care au sărit la mine şi unul a început să mă împungă în coaste cu pistolul, cu revolverul. Chestia era că trebuia să le dau pe de o parte ceasul, iar pe de altă parte mantaua de piele. Şi le-am dat-o. Ceasul l-am recuperat, pentru că organele oficiale ruseşti au început să controleze jafurile şi dezordinea. Mantaua, în realitate fusese furată de un căpitan de aviaţie care dezertase şi care se ocupa cu furtul şi cu culegerea de fel de fel de bunuri din ţară şi care din nenorocire a fost împuşcat în mantaua mea. Aşa că, atunci când am auzit ce s-a întâmplat cu el şi cu mantaua, am renunţat la ea. Astea sunt incidente anecdotice, dar sunt nenumărate.”

[interviu de Octavian Silivestru, 1998]

Fototeca online a comunismului românesc, 66/1944

Pan Vizirescu, scriitor

„Vedeam ce se pregăteşte pentru ţara noastră şi ştiam că e vorba nu de o politică, ci de <o sectă criminală>, aşa, care se prin cruzimi [arătau] o ură faţă de om. Am dispărut din Bucureşti chiar după ce au intrat ruşii. […] Sigur, nu este eroic, dar nu numai eroic… [însă nici] nu este în legea morală a vieţii să mă duc [să spun]: <Domnule Stalin, ăsta sunt eu, dumneata eşti cu satârul în mână, taie-mi capul!>, că asta însemna să stai la dispoziţia lor ca să te aresteze. […]

Şi eu am plecat; după ce m-am refugiat câtva timp la Bolintin până au încetat bombardamentele, am plecat la Slatina, oraşul meu şi al părinţilor mei unde aveam casa părintească. Deci, părăseam Bucureştii de care mă despărţeam după o lungă activitate din vremea studenţiei până, pe urmă, în viaţa mea de profesor, viaţa mea de scriitor, trăisem aicea toate idealurile mele, realizările pe care le făcusem. Deodată, am plecat cu o valiză şi aşa a fost…

Dar aţi văzut <armata eliberatoare>…

Am văzut <armata eliberatoare>, am văzut şi bandele noastre care se urcau pe tancurile ruseşti şi aceştia nu erau români! S-au zis că sunt gărzi cetăţeneşti, dar nu putuseră comuniştii să organizeze atât de repede bande pe care nu le avuseseră până atunci. […] I-am văzut pe ăştia şi mi-am dat seama în ce mâini va cădea ţara noastră românescă”.

[interviu de Silvia Iliescu, 1997]

Ion Banu, colonel de jandarmi

„Deci, noi eram faţă de ruşi, acuma… că ei s-au instalat şi se considerau puternici. Şi erau puternici de-acuma din punct de vedere economic şi ei începuseră să se fălească. Într-adevăr, când s-au întors din Germania erau foarte bine îmbrăcaţi, numai că tot jegoşi erau. Aveau haine noi, dar tot nespălaţi erau, cu excepţia ofiţerilor, pe care i-am văzut mai curăţei. Nu vă mai spun, când s-au întors din Germania – era atât de ridicol! – toţi aveau câte două-trei ceasuri la mână. Ba, am văzut – fără să exagerez, vă spun asta – am văzut un rus cu un ceas de masă atârnat de gât!

Şi să vă mai spun şi o întâmplare care s-a petrecut cu mine. Eram la un debit pe [strada] Şerban Vodă, un debit de tutun, doream să iau un plic, ca să scriu la părinţi. Asta era în 1945. Aveam un ceas foarte frumos, pe care îl primisem cadou. […] Şi văd un rus că vine lângă mine, mi-a văzut ceasul şi mi-a spus să i-l dau: <Davai, davai…> Băi, frate! Aveam şi eu pistol… Îi zic: <Este al meu!>, dar el s-a repezit şi mi l-a smuls. Avea un pistol mitralieră, <o balalaică>, cum îi spuneam noi. I l-am dat şi am rămas fără ceas. Ei nu stăteau la tocmeală, te împuşcau imediat. Am văzut atâtea! Am văzut pe strada Cobălcescu, odată… – mă doare când îmi amintesc – am văzut un colonel de-al nostru împuşcat şi cu soţia lângă el, era pe trotuar, împuşcat de ruşi. Asta era la sfârşitul lui 1945 când veneau puhoi, se perindau tot felul de coloane. […]

Nelegiuirile pe care le-au comis ostaşii sovietici la intrarea lor pe teritoriul ţării noastre au fost extraordinar de multe! […] La toate astea aş ţine neapărat să adaug că ei, când au intrat în ţara noastră prin Munţii Vrancei, Munţii Buzăului, pe-acolo, de pe unde sunt eu, mi-a povestit o rudă a mea foarte apropiată, o mătuşă de-a mea [despre o femeie] care avea patru copii minori… Au luat-o ruşii, când au văzut-o femeie – că umblau ca sălbaticii după femei! – au luat-o şi au alergat-o pe toate coastele alea, până când au prins-o şi au batjocorit-o şase ruşi la rând! Şi ea a decedat pe loc… Deci, au rămas toţi copiii ei orfani. Oribil! Şi la asta se adăugau multe altele… Ei erau ca nişte sălbatici, nu pot să vă redau ce înfiorător se purtau ei, exact ca nişte sălbatici…”

[interviu de Emilian Blînda, 1995]

Sursa: rador.ro

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 ULTIMA ORĂ Rușii sunt „crăcănați”! / Exploziile de dimineață din Crimeea ar putea avea o importanță strategică majoră

2 ULTIMA ORĂ Rusia pregătește un atac masiv asupra Ucrainei din Belarus. Imaginile surprinse din satelit de pe aerodromul Zyabrivka

3 VIDEO Priviți, noi explozii în Crimeea!

4 „Mi-au măcelărit familia. Istoria se repetă pentru ultima oară”

5 BREAKING Ucrainenii au lovit o nouă bază aeriană rusească în Crimeea! / Ce avioane ar avea Rusia pe aerodrom