Președintele Bronisław Komorowski l-a felicitat pe Klaus Iohannis și l-a invitat să efectueze o vizită în Polonia

Președintele Poloniei, Bronisław Komorowski, l-a felicitat pe Klaus Iohannis pentru victoria în alegerile prezidențiale din România și l-a invitat să efectueze o vizită la Varșovia, informează miercuri Ambasada Poloniei la București.

"Polonia și România sunt legate nu numai de o istorie și de o prietenie de secole, dar și de provocări comune atât în imediata noastră vecinătate, cât și la nivel global. Parteneriatul Strategic dintre țările noastre constituie o platformă ideală 

pentru adâncirea cooperării bilaterale și la nivelul forumurilor internaționale, printre altele în cadrul Uniunii Europene și al Alianței Nord-Atlantice", a precizat Bronisław Komorowski, într-un mesaj de felicitare trimis la 20 noiembrie.

"Contez pe faptul că dialogul polono-român va fi continuat în viitor. O întâlnire personală ar fi o ocazie perfectă pentru a discuta problemele curente și perspectivele dezvoltării contactelor bilaterale. Profitând de ocazie, aș dori să vă
invit să faceți o vizită la Varșovia în viitorul apropiat", a mai menționat președintele Poloniei, care i-a mai transmis lui Klaus Iohhanis 'succes și fericire' în îndeplinirea funcției, dar și urări de bine în viața personală.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India