ANRP anunță începerea plății despăgubirilor pentru Cadrilater, Basarabia și Bucovina de Nord

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) a început transmiterea titlurilor de plată pentru prima tranșă a despăgubirilor acordate titularilor de dosare soluționate constituite în baza Legii nr. 9/1998 (Cadrilater) și Legii nr. 290/2003 (Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța), informează un comunicat ANRP remis miercuri AGERPRES.

Sursa citată precizează că titlurile de plată vor fi onorate în cel mult 180 de zile de la emiterea acestora de către Ministerul Finanțelor Publice, prin unitățile CEC Bank.

"Potrivit Legii nr. 164/2014, plata despăgubirilor stabilite prin hotărâri ale comisiilor județene/Comisiei municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, respectiv prin ordin emis de șeful Cancelariei Prim-ministrului sau decizia de plată emisă de ANRP, în temeiul Legii nr. 9/1998, se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranșe anuale egale, eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu 2015", se arată în comunicatul Autorității.

Potrivit ANRP, cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 20.000 lei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker