Apple demarează o anchetă la o fabrică din China, după ce 13 muncitori s-au îmbolnăvit de leucemie, iar alţi cinci au murit

Apple demarează o anchetă la o fabrică din China, după ce 13 muncitori s-au îmbolnăvit de leucemie, iar alţi cinci au murit

Apple demarează o anchetă la o fabrică din China, după ce 13 muncitori s-au îmbolnăvit de leucemie,

Cinci dintre muncitori au murit, iar unul dintre lucrători, în vârstă de doar 20 de ani, a fost diagnostigat cu leucemie la circa patru luni de când a început să lucreze în fabrică.

Rudele celor care s-au îmbolnăvit acuză compania americană că expun îndelungat muncitorii la substanţe toxice, fără pauze suficiente. În procesul de asamblare a unui telefon produs de Apple se folosesc mai multe chimicale pentru a curăţa plăcile electronice.

Mai mult decât atât, familiile susţin că cei care lucrează în fabrică au parte doar de o protecţie minimală (mănuşi de cauciuc şi o mască pentru faţă), deşi ar fi trebuit să primească echipamente speciale pentru a fi in siguranţă.

Cheng Fuying, al cărei fiu este în prezent internat în spital, spune că cel puţin şapte sau opt angajaţi ai fabricii sunt diagnosticaţi anual cu leucemie. Fiul ei, Yi Long, este imobilizat în prezent la pat.

„Prima dată a început să cureţe diverse componente cu acele substanţe chimice. Nu a ştiut ce sunt, deoarece le primea direct pe linia de asamblare. După o lună a fost mutat pe o altă secţie, însă deja se simţea rău. A început să sângereze din gingii, apoi a fost ajutat de colegii lui să ajungă la spital”, povesteşte Cheng Fuying.

Aproximativ 230.000 de muncitori sunt angajaţi la fabrica Apple din oraşul Shenzhen, situat în sudul Chinei. Aceştia primesc un salariu situat între 150 şi 200 de dolari.


populare
astăzi

1 Corina Caragea, luată prin surprindere în vacanța din Doha: „Te măriți cu mine? Du-te dracu!”

2 CTP critică atitudinea lui Drulă după alegerile din Capitală: schimbare de ton care „dezgustă”

3 Postarea lui Tusk care a aprins X-ul: mesaj direct către Washington, devenit viral în mai puțin de o zi

4 Avertismentul unui politolog / „În Federatia Rusă se înmulțesc semnele unei mobilizări generale mascate”

5 Cât de importantă mai e România pentru aliați. Mesajul al lui Armand Goșu: „Occidentalii nu-s tâmpiți să-i facem din vorbe”