Aproape 60% din companiile bulgare vor acorda prime de Crăciun angajaţilor

Circa 60% din companiile din Bulgaria vor acorda prime de Crăciun angajaţilor anul acesta, peste jumătate dintre firme intenţionând să plătească bonusuri de peste 300 leva (aproximativ 154 euro), potrivit unui sondaj al asociaţiei companiilor din industria locală (BICA), citat de Novinite.

Salariul mediu lunar pe economie în Bulgaria a fost de 809 leva în septembrie, echivalentul a circa 413 euro, potrivit datelor institutului bulgar de statistică.

Două treimi dintre respondenţii chestionaţi de BICA au declarat că primele vor fi acordate în funcţie de rezultatele financiare ale companiilor.

"Economia Bulgariei este estimată să crească cu 1-1,5%. Pe deasupra, multe dintre companiile locale au depăşit deja ţintele de vânzări pentru acest an şi au optimizat costurile, ceea ce le permite să obţină profituri în creştere", a declarat directorul executiv al BICA, Dobrin Ivanov.

Dintre cele 57% de companii care şi-au exprimat intenţia de a acorda prime de Crăciun anul acesta, 27% au declarat că vor plăti bonusuri de până la 100 leva (51 euro), 35% vor oferi între 100 şi 300 leva, iar 38% vor acorda prime de peste 300 leva.

Aproape o treime dintre managerii de companii intervievaţi au spus că încă nu au luat o decizie în privinţa acordării de bonusuri de Crăciun, în timp ce 15% au afirmat că nu îşi permit să plătească prime.

 


populare
astăzi

1 Ce a ucis, de fapt, litoralul românesc

2 Comandantul „Madiar” schițează cele cinci condiții pentru victoria Ucrainei

3 Furia Kremlinului / întâlnirea Zelenski-Vučić zguduie relațiile „frățești” cu Serbia

4 „Nu am văzut o epidemie mai mare de prostie ca acum” / Marian Godină critică virulent conspirațiile și afacerile „patriotice”

5 Hopa! / O cameră chinezească de pe o dronă a Marinei Britanice a transmis semnale către China