Dan Agrișan, fost director SAPE, a fost numit administrator special al Complexului Energetic Hunedoara

Dan Agrișan, fost director al Societății de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), a fost numit administrator special al Complexului Energetic (CE) Hunedoara, potrivit unor surse din Ministerului Energiei.

CE Hunedoara a intrat în insolvență pe 7 ianuarie 2016. Tribunalul Hunedoara a decis să numească drept administrator judiciar casa de insolvență GMC SPRL Craiova, însă complexul energetic a făcut apel la această hotărâre. Ministerul Energiei propusese firma Euro Insol, condusă de Remus Borza, care instrumentează și dosarul insolvenței Hidroelectrica.

La finele anului trecut, Complexul Energetic Hunedoara a depus o cerere de intrare voluntară în insolvență, pentru salvarea companiei de la faliment, după cum au declarat, pentru AGERPRES, surse din Ministerul Energiei.

Sursele menționate au explicat că aceasta a fost singura măsură care se putea lua pentru evitarea intrării companiei în faliment, în condițiile în care existau 18 cereri de intrare în insolvență depuse împotriva complexului. Judecătorul a decis, ulterior, cumularea cererilor de intrare în insolvență.

CEH are datorii de peste 1,2 miliarde de lei. În cadrul companiei lucrează circa 6.300 de angajați la termocentralele Mintia și Paroșeni, precum și la minele de cărbune Lonea, Livezeni, Lupeni și Vulcan din Valea Jiului.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Mirabela Grădinaru a căutat în Cehia soluții pentru tinerii afectați de adicții

2 China stabilește un record mondial cu un roi de 116 drone submarine autonome

3 VIDEO Anonymous publică un amplu material despre ambasadoarea SUA în Grecia, culisele căderii guvernului Bolojan și miza gazelor americane

4 VIDEO „Ce e mai tare abia urmează” / Anonymous anunță noi dezvăluiri în scandalul Guilfoyle / PSD

5 „Chiar ne iei de proști? / Este eșecul tău, lașule!” / Val de furie împotriva lui Nicușor Dan după eșecul cabinetului Mureșan