Electofrancul: Mai mulţi parlamentari propun amânarea executării silite timp de trei ani a românilor cu credite în franci elveţieni

Electofrancul: Mai mulţi parlamentari propun amânarea executării silite timp de trei ani a românilor cu credite în franci elveţieni

Parlamentarii invocă necesitatea unei astfel de măsuri prin faptul că împrumutul în franci elveţieni, acordat în anii de boom economic, a fost înşelător, dovadă fiind retragerea acestuia din oferta băncilor, dar şi prin dublarea cursului de schimb. Mai mult, iniţiatorii proiectului de lege acuză băncile că au împovărat populaţia cu credite nocive. „Comoditatea şi dorinţa de câştig le-a determinat să acorde credite pe termen lung şi să transfere riscul 100% pe spatele clientului şi nu au acţionat să elimine din propria iniţiativă comisionul de risc din contract şi să restituie clienţilor banii aferenţi plus dobânda“, se arată în expunerea de motive a proiectului legislativ.

În expunerea de motive care însoţeşte propunerea legislativă, iniţiatorii explică într-o notă mai degrabă populistă necesitatea unei astfel de măsuri. „Îmi pun întrebarea câţi oameni trebuie să mai moară din cauza acestor credite înşelătoare? Până când mai poate fi prelungită această situaţie care extermină oameni, destine şi viitorul copiilor lor?“, sunt întrebări ale iniţiatorilor exprimate la persoana întâi, într-o manieră comico-tragică. Proiectul de lege se află pe ordinea de zi a Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată, şi trebuia dezbătut ieri, însă a fost amânat după minivacanţa parlamentară de Paşte.

Avize negative de la comisii

Trei comisii parlamentare, buget, juridică şi pentru drepturile omului, dar şi Guvernul au avizat negativ acest proiect de lege. În schimb, Consiliul Legislativ, for consultativ, a dat aviz favorabil, dar a atras atenţia asupra riscului creării unor situaţii discriminatorii în raport cu persoanele care au credit în altă monedă şi care se află în aceeaşi situaţie.

Avocatul Marius Coltuc nu dă foarte multe şanse acestei propuneri legislative, dar spune că există o directivă europeană care îi protejează pe toţi cei cu credite pentru locuinţă. „Nu are niciun fel de şansă, e discriminatorie, se aplică doar pentru franci. Sigur, cursul pentru franc a crescut foarte mult, dar legea ar trebui să fie pentru toţi cei cu credite, indiferent de monedă. S-a dorit implementarea unei directive europene care încă nu se aplică în România şi ar trebui să se aplice în doi ani. Aceasta prevede suspendarea executării pentru toţi cei cu credite pentru locuinţă. Este valabilă doar pentru cei cu o locuinţă, dacă ai mai multe poţi fi executat silit“, a afirmat el.

Contactat de „Adevărul“, Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale, a declarat că banca centrală va da un aviz „dacă există o cerere“. „Nu ne amestecăm în treaba Parlamentului“, a completat Vasilescu.

Restanţele la franci au crescut de 10 ori

Foarte mulţi români au contractat în perioada 2006-2008 credite în franci elveţieni, atraşi de dobânda scăzută pentru această valută şi de cursul de schimb avantajos (2,36 lei/franc). Însă criza financiară a dus la creşterea semnificativă a dobânzilor şi la deprecierea acută a leului în raport cu valuta exotică, iar mulţi români nu şi-au mai putut achita ratele. Francul s-a scumpit cu aproape 55% în ultimii şase ani, de la 2,37 lei în martie 2008 la 3,65 lei la sfârşitul lui 2013. Astfel, restanţele au explodat şi au ajuns de la echivalentul a 400.000 de euro (627.000 de franci) în martie 2008 la 510 milioane de euro (627 de milioane de franci).

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 VIDEO Priviți aceste imagini apocaliptice cu pădurea care oferea protecție militarilor ucraineni în fața dronelor rusești...

4 Expert despre porcăria comisă de E.ON: Este o înșelătorie, oamenii nu au ce să facă pentru că nu mai există concurență

5 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”