Euroins, Astra şi City Insurance au cumulat 65% din reclamaţiile depuse la ASF, în primele şase luni

Euroins, Astra şi City Insurance au cumulat 65% din reclamaţiile depuse la ASF, în primele şase luni

Numărul petiţiilor din sectorul asigurărilor a scăzut în primele şase luni cu 9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 6.278, companiile Euroins, Astra şi City Insurance cumulând 65,3% din totalul plângerilor, a anunţat marţi Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

"Un număr de 5.889 de petiţii (93,8%) au fost transmise de către asiguraţi sau păgubiţi, iar 389 de solicitări au fost transmise de către service-urile auto", se arată într-un comunicat al ASF.

Potrivit instituţiei, petiţiile înregistrate în perioada analizată reprezintă 0,0404% din numărul total al contractelor de asigurare aflate în vigoare (pe toate clasele de asigurări) şi 1,51% din numărul total de daune avizate de către asigurători în primul semestru.

Cu o pondere de 30,81%, Euroins România a înregistrat 1.934 de petiţii, în scădere cu 9,4% faţă de iunie 2013. Pe locul doi s-a plasat Astra, cu 1.640 de solicitări, cu 5,58% mai puţin faţă de primul semestru din 2013, urmată de City Insurance - 525 (+79,18%), UNIQA Asigurări - 506 (+22,82%) şi Omniasig VIG - 459 (-48,6%).

Următoarele cinci societăţi sunt Asirom - 332, Carpatica Asig - 286, Allianz-Ţiriac Asigurări - 198, Groupama - 127 şi Generali România - 83.

Cea mai mare pondere în totalul petiţiilor transmise de către asiguraţi/păgubiţi, înregistrate la ASF în primul semestru o deţin cele aferente asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto RCA şi Carte Verde, cu un număr de 4.112 petiţii (69,8% din total), în scădere cu 5,3% faţă de perioada similiară a anului precedent.

Cele 1.290 de petiţii depuse de către asiguraţi/păgubiţi pentru asigurări tip CASCO reprezintă 21,91% din totalul petiţiilor transmise de către asiguraţi/păgubiţi.

Aspectele cel mai des reclamate de către petenţi au fost plata parţială sau neplata despăgubirilor/valorilor de răscumpărare, care au făcut subiectul a 5.620 de petiţii (95,43% din total).

Cele 4.112 de petiţii înregistrate de către asiguraţi/păgubiţi şi soluţionate în perioada analizată reprezintă 0,1% din numărul total al contractelor RCA încheiate în această perioadă (3,74 milioane) şi 3,02% din numărul dosarelor de daună RCA avizate în această perioadă (135.962).

Din cele 5.889 de petiţii, 4.272 (72,5% din total) au fost soluţionate în favoarea petenţilor, urmare a analizelor desfăşurate de către ASF.

Alte 1.617 de petiţii (27,46% din total) au fost constatate ca fiind neîntemeiat formulate.

Cine a strâns cei mai mulţI clienţI nemulţumiţi
Numărul reclama]iilor înregistrate de asiguratori
Compania Petiţii în S1
Euroins 1934
Astra 1640
City Insurance 525
Uniqa 506
Omniasig 459
Asirom 332
Carpatica Asig 286
Allianz-Ţiriac 198
Groupama 127
Generali 83

Sursa: ASF

Cea mai mare pondere în totalul petiţiilor înregistrate la ASF, în perioada ianuarie – iunie 2014, a fost înregistrată pe clasa asigurărilor generale, respectiv 98,69% din total (5.812 de petiţii din totalul de 5.889 de petiţii înregistate de către asiguraţi/păgubiţi).

Pe clasa asigurărilor RCA şi Carte Verde au fost soluţionate în favoarea petenţilor 3.227 de dosare (78,48% din total), din care 2.219 a fost finalizate prin efectuarea plăţilor. Totodată, 885 de solicitări au fost constatate ca fiind neîntemeiat formulate.

"Procentul ridicat de soluţionare a petiţiilor în favoarea petenţilor (asiguraţi/păgubiţi) reprezintă o îndreptare din partea societăţilor de asigurare a situaţiilor semnalate de către petenţi referitoare la procesul de lichidare a daunelor, dar în egală măsură situaţia factuală trebuie privită de către societăţile de asigurare care fac obiectul sesizărilor asiguraţilor/păgubiţilor cu maximă seriozitate şi responsabilitate", se spune în comunicatul ASF.

Separat, faţă de cele 5.889 de petiţii înregistrate de către asiguraţi/păgubiţi, au fost analizate şi evidenţiate 389 de solicitări primite din partea unităţilor reparatoare care au prezentat mandate/împuterniciri din partea păgubiţilor. Dintre acestea, 171 de petiţii au fost soluţionate favorabil, restul fiind constatate ca neîntemeiat formulate.

"Petiţiile primite din partea unităţilor reparatoare care nu au prezentat mandate/împuterniciri în formă legală sau care se referă la nerespectarea/respectarea defectuasă de către asigurători a condiţiilor prevăzute în contractele comerciale şi care nu se supun normelor ASF au fost clasate (unităţile reparatoare reclamante nu au făcut dovada calităţii în dosarele de daună respective). Cea mai mare parte dintre petiţiile transmise de către service-uri au avut ca obiect solicitarea de soluţionare/verificare a mai multor dosare de daună", se mai arată în comunicat.

 


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria