Forumul de la Davos începe miercuri pe fondul incertitudinilor care planează asupra economiei mondiale

Peste 2.500 de lideri din mediul politic și economic se întâlnesc, începând de miercuri, la Davos (Elveția) pentru patru zile de dezbateri pe tema viitorului lumii, pe fondul atacurilor jihadiste din Franța, al tensiunilor din Ucraina și incertitudinilor care planează asupra economiei mondiale, transmite AFP.

Șeful Guvernului italian, Matteo Renzi, va fi primul orator la cea de a 45-a ediție a Forumului Economic Mondial (WEF) de la Davos. Ziua de miercuri va fi consacrată, de asemenea, situației din Ucraina, președintele Petro Poroșenko urmând să țină un discurs la ora 14,30 GMT. Peste 300 de lideri politici din întreaga lume sunt așteptați la Forumul de la Davos, printre care secretarul de stat al SUA, John Kerry, cancelarul german, Angela Merkel, președintele Franței, François Hollande, și premierul chinez Li Keqiang.

La fel ca și la precedentele ediții, liderii mondiali reuniți la Davos vor discuta și despre situația economiei mondiale. Fondul Monetar Internațional și-a redus marți cu 0,3 puncte estimările privind creșterea economiei mondiale până la 3,15% în 2015 și până la 3,7% în 2016, în condițiile în care economia chineză încetinește iar zona euro este afectată de incertitudini. Liderii de la Davos vor discuta și despre intenția Băncii Central Europene de a demara un program de achiziții de active care să susțină economia și inflația în zona euro.

Davos, unul din cele mai scumpe locuri de pe planetă, a devenit săptămâna trecută mai scumpă cu 30% după ce Banca Națională a Elveției a decis să elimine pragul minim al cursului de schimb de 1,20 franci pentru un euro pe care l-a menținut în ultimii trei ani, o decizie care a condus la aprecierea dramatică a francului față de moneda euro.

Prezentând programul ediției din acest an, care are drept temă 'noul context global', profesorul Klaus Schwab (fondatorul WEF) a apreciat săptămâna trecută că lumea se găsește în prezent într-o situație critică la o răscruce de drumuri. 'Două drumuri se găsesc în fața noastră, unul al dezintegrării, al urii și al fundamentalismului iar pe de altă parte unul al solidarității și al cooperării'. Pentru fondatorul WEF, acest forum ar trebui să faciliteze găsirea de noi soluții pentru a restabili încrederea și stabilitatea economică, în calitate de platformă de cooperare între reprezentanții politici și societatea civilă.

AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO „Noi luptăm din nou cu Europa, care a fost sursa tuturor nenorocirilor și a tot răului din istoria omenirii, a două războaie mondiale”

2 Țara în care am ajuns să trăim... / Azi, cazul partenerei de viață a șefului CJ Iași, care deține un record de funcții publice / Apă, Gaz, Parlament, Guve…

3 BREAKING Uite unde sunt bănișorii noștri, uite de ce au tăiat pensiile! / Banca de stat Eximbank susține că a avertizat guvernele Ciucă și Ciolacu că st…

4 BREAKING Avocată, membră PNL Sector 1, prinsă în flagrant de DNA când primea 60.000 de euro / Femeia ar fi pretins că are influență la Guvern și șeful D…

5 Percheziții la domiciliul medicului Cristian Andrei, acuzat că a violat și agresat sexual mai multe femei. S-au tras focuri de armă