Gartner: Peste un miliard de smartphone-uri au fost vândute în 2014

2014 a fost anul în care vânzările mondiale de smartphone-uri au trecut pragul de un miliard de unități, aproximativ 1,2 miliarde de telefoane mobile inteligente fiind vândute la nivel global, în creștere cu 28,4% comparativ cu 2013, potrivit unui raport publicat marți de firma de cercetare de piață Gartner.

Smartphone-urile au reprezentat anul trecut două treimi din cele 1,9 miliarde telefoane mobile vândute la nivel global.

De asemenea, Gartner informează că în ultimul trimestru al anului trecut, Samsung a pierdut titlul de lider mondial pe piața smartphone-uri în fața celor de la Apple. Samsung deținea această poziție din 2011. Din cele 367,5 milioane smartphone-uri vândute la nivel global în trimestrul patru 2014, aproximativ 75 de milioane au fost dispozitive marca iPhone față de 73 de milioane de smartphone-uri marca Samsung.

'Performanțele Samsung pe piața smartphone au continuat să se deterioreze în trimestrul patru 2014, când a pierdut aproape 10 puncte procentuale din cota sa de piață. Samsung se chinuie în continuare să controleze fenomenul de scădere a cotei sale de piață, care a atins cel mai ridicat nivel în trimestrul trei 2013. Această tendință descrescătoare arată că partea ocupată de Samsung pe piața smartphone-urilor premium a început să fie supusă la presiuni', a declarat Anshul Gupta, analist principal la Gartner.

Un alt fenomen notabil în trimestrul patru 2014 a fost creșterea vânzărilor de smartphone-uri produse de firmele chineze Lenovo, Huawei și Xiaomi. Acesta din urmă și-a triplat vânzările în Q4 2014, comparativ cu Q4 2013, până la 18,5 milioane unități, recuperând decalajul care îl desparte de cele 21 de milioane de smartphone-uri vândute de Huawei și 24 milioane dispozitive vândute de Lenovo.

'Producătorii chinezi nu mai sunt urmăritori. Ei produc dispozitive de calitate cu noutăți care pot rivaliza cu jucătorii tradiționali de pe piața de dispozitive mobile', a declarat directorul de cercetare de la Gartner, Roberta Cozza.

La nivel global, 1,9 miliarde telefoane mobile au fost vândute în 2014 la nivel global, în creștere cu 3,9% comparativ cu 2013. Toate regiunile au înregistrat creșteri în 2014, exceptând Japonia și Europa Occidentală unde vânzările de telefoane mobile au scăzut cu 2,8% respectiv 9,1%.

Pe piața smartphone-uri, în 2014 Samsung a fost lider mondial cu 307,6 milioane dispozitive și 24,7% din piață, comparativ cu 191,4 milioane dispozitive vândute și o cotă de piață de 15,4% în cazul Apple.

În ceea ce privește sistemele de operare pentru smartphone-uri, cota de piață a Android a trecut de 80%, după ce crescut cu 2,2 puncte procentuale în 2014, în timp ce cota de piață a sistemului de operare iOS a scăzut ușor până la 15,4%.


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Alertă, pesedist în delir! Deputatul Mitralieră: „Ca medic, vă spun că prin termoscanare se accesează toate da…

2 ULTIMA ORĂ / Focar de coronavirus la unul dintre cei mai mari producători de înghețată din România. 27 de angaja…

3 Festival de pesedism în PNL! După ce și-a pus verișoara la Antibiotice SA, ministrul Tătaru face presiuni să-ș…

4 BREAKING Primele imagini din „oaza de relaxare” a lui Dragnea de pe insula Belina, unde mergeau liderii PSD l…

5 Birchall o pune la punct pe judecătoarea PSD, care, mințind, a luat apărarea CCR și a criticat CEDO, în cazul …

recomandări

Te ia DNA: Gavrila Laurentiu

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

O româncă a călătorit prin toată lumea să facă poze cu femei frumoase din 37 de țări