Gazprom acuză Polonia, Ungaria și Slovacia că redirecționează gazul rusesc spre Ucraina

Gazprom acuză Polonia, Ungaria și Slovacia că redirecționează gazul rusesc spre Ucraina

Polonia, Ungaria și Slovacia au reexportat în Ucraina o cantitate de 1,7 miliarde de metri cubi de gaze naturale rusești, au declarat, vineri, oficialii grupului rus Gazprom, care au ridicat simultan semne de întrebare față de legalitatea livrărilor de gaze în sistem invers, transmite Itar Tass.

Foto: (c) Wojciech Kardas/Agencja Gazeta / REUTERS

'Avem toate motivele să credem că gazul natural rusesc, care nu este destinat Ucrainei, ci clienților europeni, ajunge în cele din urmă în Ucraina, potrivit unei scheme de tip ?virtual reverse gas flow' a cărei legalitate este îndoielnică', a declarat adjunctul președintelui consiliului director de la Gazprom, Aleksandr Medvedev, ca răspuns la o întrebare venită de la un parlamentar rus.

În ultima săptămână, mai multe țări din Europa Centrală și de Sud-Est au anunțat că au înregistrat o diminuare a volumelor de gaze naturale livrate de grupul rus Gazprom. De exemplu, premierul slovac, Robert Fico, a anunțat că SPP a înregistrat joi, pentru a doua zi consecutivă, o scădere cu 50% a volumului gazelor naturale livrate de Rusia. De asemenea, livrările de gaze rusești către România au înregistrat, miercuri, o scădere de 13% în raport cu nominalizările Transgaz.

Ucraina și Rusia sunt implicate într-o dispută pe tema prețului gazelor naturale. În data de 16 iunie, grupul rus Gazprom a introdus o schemă de plată în avans pentru gazele naturale livrate Ucrainei, după o dispută pe tema datoriilor părții ucrainene. Această decizie a provocat îngrijorări cu privire la posibilitatea apariției unor întreruperi în livrările de gaze naturale rusești spre UE via Ucraina.

Gazprom, cel mai mare producător mondial de gaze naturale, asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei și jumătate din aceste livrări trec prin Ucraina. Anul trecut, grupul rus a livrat Europei o cantitate de 162,7 miliarde de metri cubi via Ucraina, Belarus și Turcia.

AGERPRES/(AS — autor: Constantin Balaban, editor: Oana Tilică)


populare
astăzi

1 De citit ce spune omul ăsta despre legea contestată de președinte cu citate din Eminescu...

2 Mesajul vulgar transmis de Tamila Cristescu ministrului de Externe, după ce a fost înlăturată din funcția de viceconsul în SUA

3 BREAKING Generalul Cristian Radu, prim-adjunctul lui Arafat la IGSU, a fost condamnat la închisoare 3 ani și 10 luni pentru după ce a mușamalizat un a…

4 Grindeanu, la RTV / Ministrul Pîslaru a mers la Bruxelles şi a venit de acolo cu un „to do list”, așa avem primul pachet de măsuri fiscale

5 BREAKING Mihaela Ciochină, favorită pentru a deveni președinta CCR!