Grecia a cerut extinderea cu șase luni a acordului de împrumut cu zona euro (Reuters)

Guvernul grec a trimis oficial joi o cerere privind prelungirea cu șase luni a planului de asistență financiară convenit cu creditorii internaționali, a declarat miercuri un oficial guvernamental elen pentru Reuters.

O reuniune a înalților funcționari din zona euro, Euro Working Group, se va desfășura joi pentru a examina cererea Greciei. Condițiile acordării tranșelor de împrumut din acest acord extins cu zona euro vor fi diferite față de planul de asistență financiară convenit cu UE, BCE și FMI.

Discuțiile dintre Grecia și miniștrii de Finanțe din zona euro au eșuat luni iar Atena are termen limită până vineri să facă o solicitare oficială pentru prelungirea actualului program, care se termină în data de 28 februarie.

În lipsa unui acord, Grecia, țară care nu se poate împrumuta de pe piață din cauza dobânzilor prohibitive, riscă să ajungă în lipsă de lichidități cu riscul ieșirii din zona euro. Un 'Grexit' este unul din cele mai proaste scenarii care ar putea amenința chiar și moneda euro. AGERPRES


populare
astăzi

1 Șeful SPP, anchetat la UNAP / ar fi copiat din cărțile propriilor examinatori

2 Autostrada A3 / tronsonul spre Nădășelu, gata cu trei luni înainte de termen

3 Misterul cailor sălbăticiți de pe DN57B, vechiul drum al cărbunelui din Banat

4 România ratează 100 de kilometri de autostradă în 2026: de ce s-a blocat A7

5 Cum e poza asta... Dar și filmarea de arhivă cu noua „divă” a AUR...