Isărescu: Creditele se dau din banii deponenților; aceștia îi așteaptă înapoi în bani, nu în ferestre sau coșuri de case

Băncile ar trebui să se întoarcă la modelul clasic de business, respectiv acordarea de credite pe baza depozitelor atrase, iar debitorii să ramburseze creditele în bani, nu în ferestre sau în case, pentru că băncile nu sunt dezvoltatori imobiliari, susține guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu.

El s-a referit astfel la inițiativa legislativă cu privire la preluarea de către bancă a casei depusă garanție în cazul în care debitorul nu-și mai poate achita ratele.

"Fac o incursiune în inițiativele legislative și mă întreb: Cine va mai acorda credite imobiliare dacă se preconizează prin lege că rambursarea acestora se va face în clădiri. Cred că o asemenea inițiativă legislativă omoară din start orice dezvoltare în viitor a creditului imobiliar și construcțiile de locuințe în general. (...) Astfel este subminată viabilitatea activității bancare în sine și nu avem cum să discutăm despre viitorul activității bancare în România dacă, prin acțiuni legislative, o subminăm pe cea din prezent. Generozitatea manifestată pentru rezolvarea unor probleme de stoc, afectând sever volumul și condițiile de creditare, va afecta creditarea în viitor", a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în cadrul conferinței "Viitorul Modelelor de Business Bancar".

Acesta a reamintit faptul că banii acordați de bănci sub formă de împrumut sunt, de fapt, banii deponenților. "Acești deponenți care suntem tot noi, îi așteptăm înapoi sub formă de bani, nu sub formă altceva, de ferestre sau coșuri de casă, și îi așteptăm și cu dobândă, pentru că altfel suntem nemulțumiți", a subliniat șeful BNR.

Potrivit sursei citate, băncile urmăresc să facă plasamente care să le permită asigurarea unui flux de venituri și restituirea și remunerarea corespunzătoare a depozitelor și nu acumularea de proprietăți imobiliare depuse garanție de debitori. "Chiar doresc să scape de ele. Băncile nu sunt dezvoltatori imobiliari, nu sunt niciun fel de dezvoltatori. Dacă intră în alte domenii, nu numai că păcătuiesc, ci pierd, pentru că nu au specialiști. Nu sunt nici agenții imobiliare și nici instituții de binefacere", a mai spus Mugur Isărescu.

Mai mult, guvernatorul BNR susține că "soluții de genul: credit după nevoi, rambursări după disponibilități, dezechilibrează relația dintre debitori și creditori dar și pe cea dintre debitorii actuali și cei viitori".

"Nu cred că avem niciun drept să îi împovărăm pe viitorii solicitanți de credite, debitorii viitori, pentru povara, uneori, a greșelilor din trecut și din prezent", a adăugat Isărescu.

Pe de altă parte, guvernatorul BNR mai spune că, din punct de vedere al situației debitorilor, uneori băncile trebuie să manifeste "cel puțin înțelegere" și să împartă povara. AGERPRES


populare
astăzi

1 O directoare a unui colegiu de elită renunță la concurs, deși a promovat prima probă

2 Sabrina Voinea iese în evidență înainte de Mondialele de la Rotterdam

3 Bernadette Szocs joacă astăzi pentru o nouă medalie, după un eșec dureros la dublu

4 Un cămătar a fost prins în flagrant în Bucureşti / El acordase un împrumut de 36.000 de euro și primise înapoi 150.000 doar dobânzi

5 VIDEO Acesta este viitorul României, asta ne dorim?