LG nu va mai produce televizoare cu plasmă

Grupul sud-coreean LG Electronics Inc a anunțat marți că va înceta producția de televizoare cu plasmă până la finele lunii noiembrie, pentru a putea să-și concerteze eforturile pe televizoarele cu cristale lichide și cele cu tehnologie OLED, transmite Reuters.

Într-un comunicat bursier, LG a precizat că decizia adoptată marți de Consiliul de Administrație reflectă scăderea cererii pentru televizoare cu plasmă, în condițiile în care aceste operațiuni au fost responsabile pentru 2,4% din veniturile înregistrate în anul 2013 de LG.

Potrivit firmei de cercetare de piață NPD DisplaySearch, în anul 2015 vânzările globale de televizoare cu plasmă vor scădea până la 500.000 de unități, de la 5,2 milioane unități în 2014, în condițiile în care televizoarele LCD au devenit principalul produs de pe piața globală.

'Am încercat să menținem aceste activități cât mai mult timp posibil. Însă în pofida eforturilor noastre aceste activități nu mai reprezintă o afacere viabilă', a declarat purtătorul de cuvânt al LG, Ken Hong.

Analiștii susțin că displayurile cu plasmă nu pot să concureze cu LCD-urile în ceea ce privește rezoluția ecranului și de asemenea consumă mai multă energie electrică și generează mai multă căldură decât un LCD. 'Toți acești factori combinați îi determină pe marii producători să se concentreze pe tehnologia LCD', a declarat analistul IBK Securities, Eo Kyu-jin.

Grupul japonez Panasonic Corp a anunțat încă din luna octombrie a anului trecut că va renunța la producția de televizoare cu plasmă iar în luna iulie a acestui an firma sud-coreeană Samsung SDI Co Ltd a anunțat și ea că va înceta producția de paneluri cu plasmă la finele lunii noiembrie.

AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu)


populare
astăzi

1 Înalta Curte a deblocat procesul în dosarul „lovitură de stat”: Călin Georgescu și Horațiu Potra, în judecată

2 Ion Sturza / „Moldovenii risipesc energia României, au arătat degetul mijlociu”

3 Devastator mesaj! / Fost judecător suprem acuză Curtea de Apel București de „sabotaj” în cazul Negoiță

4 Victor Ponta revine cu un partid nou: cum poate frâna AUR și ajuta președintele în 2028

5 Bulgaria înregistrează exporturi record de energie: Un „miracol” în contextul crizei Dunării scăzute