Lukoil a anunţat autorităţile locale despre oprirea rafinăriei, dar nu şi despre eventuale concedieri

Lukoil a anunţat autorităţile locale despre oprirea rafinăriei, dar nu şi despre eventuale concedieri

Reprezentanţii Lukoil au notificat Garda de Mediu că opresc activitatea rafinăriei Petrotel-Lukoil din Ploieşti fără a preciza un motiv şi fără a da un termen la care rafinăria va fi repornită, compania neanunţând autorităţile şi despre eventuale disponibilizări colective sau şomaj tehnic.

Reprezentanţii rafinăriei Petrotel-Lukoil din Ploieşti au notificat, vineri, Garda de Mediu - Comisariatul Judeţean Prahova asupra faptului că opresc activitatea rafinăriei începând de vineri după-amiază, fără a preciza, în notificare, un motiv pentru care opresc instalaţiile din rafinărie şi nici o dată la care acestea ar urma să fie repornite, a declarat, luni , corespondentului MEDIAFAX şefel Gărzii de Mediu Prahova, Daniela Tudorache.

Potrivit acesteia, în notificarea transmisă Gărzii de Mediu Prahova reprezentanţii rafinăriei anunţă, totodată, că ”vor realiza în continuare monitorizarea permanentă în ceea ce priveşte respectarea parametrilor prevăzuţi în autorizaţia de mediu”.

Pe de altă parte, deşi activitatea rafinăriei a fost întreruptă începând de vineri după-amiază, când instalaţiile acesteia au fost oprite pe rând, conform procedurilor, conducerea Petrotel-Lukoil nu a anunţat autorităţile despre eventuale disponibilizări colective sau şomaj tehnic.

Directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Prahova, Cristina Stoichici, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX că din partea companiei Lukoil nu a fost primită nicio notificare privind o eventuală decizie de a face concedieri colective sau de a trimite oamenii în şomaj tehnic.

Mai mult, surse din cadrul rafinăriei susţin că în 3 octombrie, la o zi după ce procurorii au făcut percheziţii la sediul a cinci firme care îşi desfăşoară activitatea pe platforma rafinăriei din Ploieşti, directoarea adjunctă a rafinăriei a semnat şi transmis către AJOFM Prahova o solicitare prin care cerea eliberarea unei adeverinţe care să ateste dacă în baza de date a AJOFM există persoane calificate ca inginer construcţii civile şi cercetător construcţii civile şi industriale, întrucât rafinăria ar căuta să angajeze astfel de specialişti.

Luni, la peste 48 de ore de când au fost oprite instalaţiile din incinta rafinăriei, angajaţii Petrotel-Lukoil au mers în continuare la program.

Liderul de sindicat din cadrul Lukoil, Gheorghe Paraschivoiu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că oamenii merg în continuare la serviciu şi că nu au fost anunţaţi despre eventuale concedieri.

Potrivit lui Paraschivoiu, decizia de a fi oprită activitatea rafinăriei ar aparţine procurorilor care instrumentează dosarul în care cinci companii care activează pe platforma rafinăriei din Ploieşti sunt cercetate pentru evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de 230 de milioane de euro.

Gheorghe Paraschivoiu a mai spus că angajaţii rafinăriei nu exclud posibilitatea de a ieşi în stradă dacă nu vor fi deblocate conturile pentru salariile oamenilor care lucrează în cele cinci firme.

Potrivit lui Gheorghe Paraschivoiu, la firmele care îşi desfăşoară activitatea pe platforma rafinăriei din Ploieşti şi care ţin de compania Lukoil lucrează aproximativ 2.500 de salariaţi.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a decis punerea sub sechestru asigurător a produselor rafinăriei Petrotel Lukoil aflate în depozitele şi conductele Oil Terminal, până la concurenţa sumei de 1,039 miliarde lei. Informaţia a fost transmisă luni de Oil Terminal Bursei de Valori Bucureşti.

"Ponderea tranzacţiilor Lukoil la 30.09.2014 este de 34,2% din cifra de afaceri preliminată a Oil Terminal. Conducerea Oil Terminal va analiza de urgenţă situaţia cu toţi factorii implicaţi şi va stabili un plan de măsuri pentru limitarea impactului acestui eveniment asupra activităţii sale", se arată într-un comunicat al companiei.

Procurorii au făcut, joi, percheziţii la sediile mai multor companii aparţinând Lukoil, inclusiv la rafinăria din Ploieşti, prejudiciul estimat fiind de 1,039 miliarde lei (230 de milioane de euro), din care 112 milioane de euro din evaziune fiscală şi restul din spălare de bani.

Parchetul Curţii de Apel Ploieşti anunţa, joi, că au fost făcute 23 de percheziţii la sediile Petrotel Lukoil Ploieşti, Lukoil Energy&Gas România, Lukoil Lubricants East Europe, Agenţia Lukom-A-România şi TP LOG Services, toate din Ploieşti.

Procurorii au ridicat mai mulţi saci cu documente, iar la o zi de la efectuarea percheziţiilor Lukoil a oprit producţia rafinăriei din Ploieşti.

 

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Voi știți cine e marmota asta?

2 Sechestrată și umilită în casa unui judecător

3 VIDEO Interlopul Armin Bitzy i-a luat gâtul cămătarului Gabi „Șef" în fața unor copii care se jucau

4 Uite o chestie interesantă despre patronul Digi

5 Așa o fi?