Ordonanța privind recuperarea taxei auto a fost publicată în Monitorul Oficial; banii, achitați în rate timp de 5 ani

Ordonanța privind recuperarea taxei speciale pentru autoturisme a fost publicată în Monitorul Oficial, banii urmând să fie achitați, în rate, în termen de cinci ani.

Astfel, persoanele care au achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, pot solicita restituirea acesteia pe cale administrativă, fără a mai fi nevoie să deschidă acțiune în instanță, iar banii vor fi primiți înapoi în rate, pe parcursul a cinci ani.

Potrivit documentului, restituirea taxei speciale pentru autoturisme se va face pe parcusul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acesteia, iar 'plata tranșelor anuale se efectuează conform graficului stabilit de organul fiscal competent'.

Restituirea sumelor se face de către 'organul fiscal competent, de la bugetul Fondului pentru mediu sau bugetul de stat, după caz, din contul de venituri bugetare în care a fost încasată suma în contul indicat de către solicitant prin cererea sa de restituire'.

Procedura de restituire a taxei speciale pentru autoturisme va fi aprobată prin ordin comun al ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor și al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) în termen de 45 de zile de la publicarea Ordonanței de Guvern în Monitorul Oficial.

'În vederea stimulării achiziționării de vehicule nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic, persoanele fizice, persoanele juridice, unitățile administrativ-teritoriale și instituțiile publice care achiziționează autovehicule pur electrice sau autovehicule noi electrice hibride (...) beneficiază de un tichet pentru fiecare autovehicul achiziționat, denumit în continuare ecotichet. Ecotichetul se suportă din bugetul fondului pentru mediu și are o valoare de 20.000 lei pentru achiziționarea unui autovehicul pur electric și o valoare de 5.000 lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou electric hibrid cu sursă de alimentare externă care generează o cantitate de emisii de CO2mai mică de 50g/km', potrivit Ordonanței. AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Mesajul emoționant al unui român din diaspora, citit de CTP la Digi24: Turul II nu era pentru votul preşedinte…

2 Informație / Dăncilă a urcat în sondaje după ce a înghițit rapid votanții lui Diaconu și Cumpănașu! Alegerea pre…

3 PSD băgase statu-n buzunar! Fata lui Bădălău a încasat de la CNAIR sporuri ilegale de 75% din salariu

4 Cum a falsificat PSD deficitul bugetar în ultimii 3 ani. Fraților, nenorociții ăștia ne-au amanetat viitorul!

5 Încep să „transpire” primele cifre din sondaje. La PSD se mizează totul pe prezența scăzută

recomandări

Te ia DNA: Marilena Bogheanu

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Scene uimitoare filmate prin procedeu time lapse creează impresia unei alte lumi