Peste 1,5 milioane de pasageri în primele 3 luni pe cele două aeroporturi din Bucureşti

Peste 1,5 milioane de pasageri în primele 3 luni pe cele două aeroporturi din Bucureşti

Traficul aerian a depăşit 1,5 milioane de pasageri în primele trei luni pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti - Băneasa Aurel Vlaicu, numărul pasagerilor fiind mai mare cu 4,5% decât în primul trimestru al anului trecut.

Peste 1,5 milioane de pasageri în primele 3 luni pe cele două aeroporturi din Bucureşti (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), care administrează cele două aeroporturi, a înregistrat în primele trei luni ale acestui an o creştere de aproape 7% a veniturilor faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Creşterea s-a datorat în primul rând veniturilor din exploatare, susţinută de creşterea de trafic pe aeroporturile companiei. În primele trei luni, compania a înregistrat un profit brut de aproximativ 21,5 milioane lei, de 2,7 ori mai mare faţă de cel aferent primului trimestru din 2013.

"În trimestrul I 2014, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa Aurel Vlaicu, traficul aerian a depăşit 1,5 milioane de pasageri, atingând nivelul record de 1.566.992 pasageri, cu 4,5% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, creându-se astfel premisele atingerii pragului de 8 milioane de pasageri în întreg anul 2014", se arată într-un comunicat al CNAB transmis luni MEDIAFAX.

Pentru prima oară în ultimii ani, s-a înregistrat şi o creştere a numărului de mişcări aeronave (decolări şi aterizări) de aeronave. Astfel, în luna martie 2014, numărul mişcărilor de aeronave a fost de 7.643, cu aproximativ 1,8% mai mult faţă de aceeaşi lună a anului trecut.

În anul 2013, cele două aeroporturi ale Capitalei, Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa-Aurel Vlaicu, au fost tranzitate de aproape 7,65 milioane de pasageri, numărul de mişcări de aeronave ridicându-se la 95.984.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti şi-a început activitatea la data de 5 februarie 2010 şi asigură coordonarea operaţională şi managementul celor două aeroporturi ale Capitalei. CNAB a fost înfiinţată prin fuziunea societăţilor care gestionau cele două aeroporturi bucureştene.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”