Rubla s-a depreciat la minimul ultimelor şase luni faţă de dolar

Rubla s-a depreciat la minimul ultimelor şase luni faţă de dolar

Rubla s-a depreciat la cel mai redus nivel din ultimele şase luni faţă de dolar, iar acţiunile sunt în scădere cu 1,9% la bursa din Moscova, pe fondul acuzaţiilor Ucrainei că luptele cu separatiştii din estul ţării sunt de fapt o incursiune rusească.

Rubla s-a depreciat la minimul ultimelor şase luni faţă de dolar (Imagine: Shutterstock)

Franţa şi Germania au avertizat autorităţile de la Moscova cu noi sancţiuni, după ce separatiştii pro-ruşi au preluat mai multe oraşe din afara regiunilor Doneţk şi Lugansk, inclusiv în apropierea Mării Azov. Astfel a fost deschis un nou front şi un canal de aprovizionare a rebelilor, a declarat Anton Heraşcenko, consilier al ministrului ucrainean de Interne, Arsen Avakov, relatează Bloomberg .

Rubla s-a depreciat cu 1,6%, la 36,73 unităţi/dolar, cel mai redus nivel atins după 3 martie, când preşedintele Vladimir Putin a început intervenţia în regiunea Crimeea.

Indicele Micex al bursei din Moscova este în declin cu 1,9%, pierzând creşterea înregistrată în această săptămână, după ce preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a solicitat o şedinţă de urgenţă a Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare din cauza extinderii ofensivei rebelilor.

Îngrijorarea investitorilor a fost amplificată de afirmaţia Statelor Unite că Rusia ar coordona atacurile separatiştilor.

Indicele UX al bursei din Ucraina a scăzut cu 5,8%, cel mai mult după data de 3 martie, iar obligaţiunile cu maturitate în 2017 au coborât pentru a şaptea zi, astfel că randamentul acestora a crescut cu 0,94 puncte procentuale, la 11,87%, cel mai ridicat nivel din ultimele trei luni.

Zlotul polonez s-a depreciat cu 0,4% faţă de euro, iar indicii bursieri din Cehia, Ungaria şi Polonia au scăzut cu cel puţin 1,4%. În România, cursul anunţat de BNR a crescut joi puţin peste 4,40 lei/euro, leul fiind în declin uşor mai temperat comparativ cu alte monede mai importante din regiune, pe volume ridicate ale tranzacţiilor în piaţa interbancară locală.

Preţul gazelor a crescut cel mai mult după 25 iulie la bursa ICE Futures Europe din Londra. Contractele cu livrare peste o lună au crescut cu până la 5,7%, la cel mai ridicat nivel din ultimele 10 săptămâni.

Rusia asigură circa 30% din necesarul de gaze al Europei, iar jumătate din acest volum tranzitează Ucraina.

Violenţele din Ucraina s-au amplificat la o zi după ce preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că discuţiile avute la Minsk cu omologul său Petro Poroşenko reprezintă un pas către o soluţie politică a conflictului. Rusia nu recunoaşte că ar avea vreo implicare în conflictul din estul Ucrainei.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 VIDEO București 2024...

4 Așa o fi?

5 Misterioasa decizie a Armatei Chinei...