Rusia ridică interdicţiile la importurile unor alimente, precum seminţele şi produsele fără lactoză

Rusia renunţă la unele interdicţii impuse importurilor din ţările UE pentru produse precum laptele fără lactoză sau seminţele de cartofi şi ceapă, întrucât nu s-au putut găsi suficiente resurse pe piaţa internă pentru a le înlocui, informează Novinite.

Rusia ridică interdicţiile la importurile unor alimente, precum seminţele şi produsele fără lactoză (Imagine: EPA/Mediafax Foto)

Pe lista produselor care vor putea fi importate din ţările interzise de către Rusia se află seminţele de cartof, mazăre, porumb dulce şi ceapă, precum şi somonii şi păstrăvii pentru crescătoriile de peşte, potrivit unei hotărâri publicate pe site-ul oficial al Guvernului de la Moscova.

De asemenea, din ţările din Vest vor putea fi importate suplimente alimentare, vitamine şi minerale, precum şi produse lactate fără lactoză.

Astfel, hotărârea, care este semnată de prim-ministrul Dimitri Medvedev, reduce parţial interdicţiile impuse de către Rusia ţărilor din Uniunea Europeană, Statelelor Unite, Canadei, Australiei şi Norvegiei, ca răspuns la decizia acestora de a sancţiona guvernul de la Moscova pentru anexarea Peninsulei Crimeea şi susţinerea separatiştlor proruşi din estul Ucrainei.

Ridicarea unora dintre interdicţii vine ca urmare a unei scrisori adresate de Societatea pentru Protecţia Consumatorilor Guvernului rus, în care organizaţia solicită ca anumite produse să fie eliminate de pe lista neagră. Societatea a explicat că anumite categorii de cetăţeni, cum ar fi sportivii şi bolnavii de diabet, au de suferit de pe urma embargoului impus la unele importuri de alimente.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 VIDEO „Ce e mai tare abia urmează” / Anonymous anunță noi dezvăluiri în scandalul Guilfoyle / PSD

2 VIDEO Anonymous publică un amplu material despre ambasadoarea SUA în Grecia, culisele căderii guvernului Bolojan și miza gazelor americane

3 VIDEO Imagini și întâmplări aproape neverosimile la bordul avion care zbura de la Dubai la Tel Aviv, unde un pilot ar fi încercat să prăbușească avion…

4 Cât primește la bătrânețe un român care are doar stagiul minim de 15 ani

5 VIDEO O apariție bizară în transmisiunea SpaceX a declanșat teorii despre extratereștri