Steve Ballmer a plecat din board-ul Microsoft, după trei decenii în companie

Steva Ballmer a plecat din board-ul Microsoft la opt luni după ce s-a retras din funcţia de director general şi după trei decenii de activitate la cel mai mare producător de software la nivel mondial.

Steve Ballmer a plecat din board-ul Microsoft, după trei decenii în companie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Ballmer, în vârstă de 58 de ani, rămâne cel mai mare acţionar individual al Microsoft. În luna februarie, Ballmer a renunţat la funcţia de CEO în favoarea unuia dintre adjuncţii săi, Satya Nadella, transmite Bloomberg .

Recent, Ballmer a cumpărat clubul de baschet Los Angeles Clippers, pentru 2 miliarde de dolari, iar în această săptămână a apărut în faţa echipei şi a fanilor, angajându-se să ridice echipa pe noi vârfuri şi să se implice în conducere.

Plecarea fostului director general pune capăt unei cariere de 34 de ani la Microsoft, companie pe care a condus-o din cea mai înaltă funcţie din anul 2000 şi până în februarie 2014.

În mandatul său veniturile s-au triplat, chiar dacă Microsoft a avut dificultăţi să concureze cu Apple şi Google pe piaţa telefoanelor mobile, tabletelor PC şi serviciilor de căutare pe Internet.

"Vreau să fiu un acţionar foarte bun, vreau să dau atenţia cuvenită acţiunilor mele, dar între activitatea de profesorat, noile responsabilităţi de la Clippers şi activităţile mele civice, este foarte mult. Iubesc Microsoft", a spus Ballmer.

În acest an au avut loc mai multe schimbări în board-ul Microsoft, inclusiv plecarea lui Bill Gates din funcţia de preşedinte, acesta fiind înlocuit de John Thompson.

Ballmer a venit la Microsoft ca angajatul numărul 30, în 1980, după ce Bill Gates l-a convins să renunţe la şcoala de business a Universităţii Stanford. El a avansat până la rangul de preşedinte, iar apoi a preluat de la Gates postul de CEO, în anul 2000.

Steve Ballmer a devenit cel mai mare acţionar individual al Microsoft în luna mai, după ce Gates a vândut 4,6 milioane de acţiuni ale companiei.

Potrivit datelor Bloomberg, Ballmer deţine 333,3 milioane de acţiuni Microsoft, cu 3,48 milioane mai mult decât Gates.

De la oferta publică iniţială a Microsoft din 1986, Ballmer a câştigat circa 3,4 miliarde de dolari din vânzarea de acţiuni ale companiei şi are o avere netă de 20,8 miliarde de dolari.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Un laș de care ar trebui să ne fie scârbă...

2 VIDEO Fosta soție, dezvăluiri dureroase despre partea întunecată a lui Péter Magyar, premierul ales al Ungariei

3 CULISE Ce ar pregăti Bolojan după ce președintele s-a înțeles cu Grindeanu

4 „Nu vom supraviețui”. Detaliul remarcat în fabricile auto din China le dă coșmaruri giganților auto

5 Voi vedeți asta? / Ministrul PSD al Agriculturii, cu o valiză Louis Vuitton de câteva mii de euro