ȘTIRILE AMIEZII - ECONOMIC - 9 octombrie

ȘTIRILE AMIEZII - ECONOMIC - 9 octombrie

Livrările de gaze rusești către România au scăzut joi cu 15% față de cantitățile normale, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.

* Funcționarii Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei /ANRE/ nu vor putea lucra în cadrul companiilor din domeniul energetic decât după trei ani de la expirarea contractelor de muncă semnate cu Autoritatea, prevede una dintre modificările la proiectul de lege privind organizarea și funcționarea ANRE, supus, în aceste zile, dezbaterii publice de către Departamentul pentru Energie.

* Peste 350.000 de numere de telefon au fost transferate de către utilizatori dintr-o rețea în alta, până la 1 octombrie 2014, numărul portărilor depășind astfel 1,5 milioane în cei șase ani de la lansarea acestui serviciu, arată un comunicat al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații /ANCOM/, transmis, joi, AGERPRES.

* Prețurile locuințelor au crescut cu 0,9% în zona euro iar în Uniunea Europeană s-au majorat cu 1,4%, în trimestrul al doilea al acestui an comparativ cu primul trimestru.

România se situează, însă, printre statele unde prețurile locuințelor au înregistrat cele mai mari scăderi, minus 1,3%, fiind devansată doar de Slovenia, unde prețurile au scăzut cu 2,6%, arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică, Eurostat.

* Utilizarea unor rate de schimb nereale pentru conversia creditelor ar face nesustenabil proiectul legislativ din Parlament și ar afecta banii deponenților, a declarat joi Bogdan Olteanu, viceguvernator al Băncii Naționale a României.

* Datoria mea este să găsesc un echilibru perfect, astfel încât toate sectoarele din agricultură să se dezvolte, nu doar un singur sector, a declarat, joi, vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, la finalul discuțiilor cu reprezentantul apicultorilor care au protestat în fața Ministerului Agriculturii față de de utilizarea unor pesticide folosite pentru tratarea culturilor agricole.

* Peste 800 de milioane de euro vor fi utilizați, în prima etapă a programului de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare, cheltuielile urmând să fie eșalonate pe o perioadă de șase ani, a declarat joi Valentin Iordache, directorul de comunicare și relații publice al Companiei Naționale Aeroporturi București, la o conferință pe teme de aviație.

* Aproximativ 30 de membri ai Federației Asociațiilor Apicole din România — ROMAPIS au protestat joi în fața Ministerul Agriculturii față de autorizarea pe care o consideră abuzivă a unor pesticide folosite pentru tratarea culturilor agricole, dar care prezintă un risc de dispariție a albinelor.

* Rusia ar putea îngheța, temporar, prețurile plătite de consumatori pentru unele dintre 'produsele de strictă necesitate' dacă inflația va crește, a declarat joi ministrul rus al Comerțului, Denis Manturov, transmite Reuters.

* Băncile de dezvoltare regionale din întreaga lume trebuie să coopereze mai bine în caz contrar riscând să devină irelevante, a declarat miercuri președintele Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Suma Chakrabarti, transmite Reuters. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 De citit...

3 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

4 VIDEO Imagini apocaliptice în Grecia...

5 Dezvăluiri înfiorătoare despre insula pe care britanicii au desfășurat experimente secrete și șocante