Se strânge lațul, tovarăși!

Nu întâmplător am publicat materialul cu beizadelele celor care ne-au furat în ultimii 25 de ani. Din rândul lor, dacă nu s-ar fi trezit din morți Justiția, ar fi trebuit să ne alegem, în următorii 25 de ani, conducătorii. Și am fi continuat nu trăind, ci băltind într-o realitate falsă. Cu o presă controlată care ar fi servit, cum încă face, dezinformare de masă. Cu tot ansamblul care alcătuiește așa-zisul stat de drept doar o butaforie. Nu o realitate cu care să ne punem, ca egali, la masa țărilor civilizate europene.

Ceea ce vedem că se petrece aceste zile sub ochii noștri, cu monștrii scoși de prin cotloane să asasineze speranța că țara se va curăța de neghină, reprezintă semnul clar că nu mai e de glumă. Rozătoarele se simt încolțite. Își văd agoniseala furată în pericol. S-a ajuns acolo, sus, la centrul de comandă. Ticăie butoanele roșii de alarmă. Și gâturile multora se sufocă noaptea, în somn, de coșmaruri.

Am scris de asemenea, că SISTEMUL se simte în pericol. SRI, în frăție cu CIA și FBI, lovește cu topoarele în toți bojii plantați de foștii generali DIE la butoanele afacerilor profitabile din România. Vedem, sub ochii noștri, cum cad capete de moguli. Și afaceri prezentate nouă ani de zile ca fiind de mare succes, inclusiv prin reclame plătite gras la televiziuni, se transformă peste noapte în grămezi de bălegar. Foștii tovarăși deveniți stâlpii capitalismului de cumetrie instaurat de cârpa kaghebistă Ion Iliescu sunt disperați.

Se strânge lațul, tovarăși!


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Proiect de lege controversat al liderului AUR Petrişor Peiu, acţionar la 20 de companii listate la bursă