Acord pentru menținerea Greciei în zona euro, în schimbul unor condiții dure pentru Atena

Acord pentru menținerea Greciei în zona euro, în schimbul unor condiții dure pentru Atena

Liderii zonei euro au ajuns luni dimineață, la Bruxelles, la un acord cu Grecia pentru a negocia un nou program de asistență financiară de la creditorii internaționali (Comisia Europeană, FMI și Banca Centrală Europeană) care să mențină țara în zona euro, după negocieri care s-au întins pe întreaga noapte, însă condițiile impuse Atenei sunt extrem de dure, notează Reuters.

'Summitul zonei euro a ajuns în unanimitate la un acord. Totul este pregătit pentru activarea Mecanismului European de Stabilitate (ESM) pentru Grecia, cu reforme serioase și sprijin financiar', a scris Tusk pe contul său de Twitter.

Totuși, condițiile dure impuse Atenei de creditorii internaționali ar putea duce la căderea guvernului de stânga condus de Alexis Tsipras și cauza panică în Grecia.

Chiar înainte ca detaliile acordului să fie cunoscute, ministrul muncii elen Panos Skourletis a denunțat, într-o intervenție televizată, termenii înțelegerii, afirmând că acordul ar putea duce la noi alegeri în Grecia în acest an. ''Chiar acum există o problemă cu majoritatea guvernamentală (în parlament). Nu pot acuza pe nimeni care nu va spune 'da' acestui acord. Nu încercăm să facem să arate mai bine acest acord și spunem clar: acest acord nu ne reprezintă'', a spus oficialul grec.

''Am reușit să păstrăm unitatea cu privire la menținerea Greciei în zona euro'', a scris premierul sloven Miro Cerar pe contul său de Twitter, la scurt timp după încheierea reuniunii.

Dacă summitul zonei euro ar fi eșuat, Grecia ar fi fost acum pe marginea prăpastiei, cu băncile comerciale în prag de colaps și perspectiva emiterii unei monede paralele cu euro și a unei ieșiri din uniunea monetară.

Șase seturi de măsuri, printre care tăierea cheltuielilor și reforma sistemului de pensii, vor trebui adoptate de Atena până miercuri (15 iulie), la ora 24.00, și aprobate de parlamentul elen pentru ca negocierile cu creditorii internaționali să poată începe.

În probabil singura concesie făcută lui Tsipras după impunerea unui set de condiții dure, Germania a renunțat la opțiunea ieșirii temporare a Greciei (pentru cinci ani) din zona euro.

Alexis Tsipras a declarat duminică, la sosirea la summitul zonei euro, că dorește 'încă un compromis onest' pentru a menține Europa unită. În schimb, el a fost subiectul unei umilințe de 16 ore din partea liderilor nervoși pentru că premierul grec le-a respins oferta de ajutor prezentată în iunie și a organizat în acest sens un referendum, continuă Reuters.

Un oficial UE a estimat că ultimele două săptămâni de turbulențe economice și politice au costat statul grec alte 25-30 miliarde de euro.

Șefa guvernului german Angela Merkel, a cărei țară este cel mai mare contributor la Mecanismul European de Stabilitate, a avertizat de la bun început că negocierile cu Atena vor fi dificile. ''Cea mai importantă monedă s-a pierdut și aceea este încrederea. Acest lucru înseamnă că vom avea discuții dure și că nu va exista un acord cu orice preț'', a spus Merkel, înaintea începerii summitului zonei euro.

Dacă Grecia îndeplinește condițiile prevăzute în noul acord, atunci parlamentul de la Berlin se va reuni joi pentru a-i mandata pe cancelarul Angela Merkel și pe ministrul de finanțe Wolfgang Schaeuble să negocieze noul împrumut. Apoi, miniștrii de finanțe din zona euro (Eurogrup) vor putea lansa oficial negocierile.

Probabil cea mai grea condiție pe care Alexis Tsipras a fost nevoit să o accepte este insistența Germaniei privind crearea în afara Greciei a unui fond care să regrupeze active grecești în valoare de 50 de miliarde de euro, pentru a garanta privatizările promise de autoritățile de la Atena.

Experții UE și ai FMI estimează că în prezent activele de stat ale Greciei eligibile pentru privatizarea valorează numai 7 miliarde euro. Un diplomat european a apreciat chiar că Grecia riscă să devină un 'protectorat german', pierzându-și tot mai mult din suveranitate.

În ceea ce-l privește, Tsipras a cerut un angajament mai ferm al creditorilor internaționali de a restructura datoria Greciei, pentru a o face sustenabilă pe termen mediu, adaugă agenția de presă britanică. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop luni, 18 martie. O zodie va fi trădată de cineva drag. Peștii vor avea parte de o surpriză

2 VIDEO Milionarul cu șase clase, o nouă aroganță

3 VIDEO Aproape interesant...

4 România construiește cea mai mare bază NATO din Europa

5 Pescobar a angajat-o pe noua Larisa