Alegeri parțiale în SUA: Republicanii sunt favoriți în sondajele de opinie

Alegătorii din SUA sunt așteptați marți la secțiile de votare pentru a se pronunța asupra componenței Camerei Reprezentanților și a unei treimi din Senat, republicanii fiind favoriți, potrivit majorității sondajelor de opinie, relatează DPA.

Electoratul va alege 36 de senatori și pe toți cei 435 membri ai Camerei Reprezentanților (unde republicanii sunt majoritari), alături de 36 dintre cei 50 de guvernatori și mii de reprezentanți în administrația locală.

Barack Obama, care mai are doi ani de mandat ca președinte al SUA, a declarat foarte clar că vede aceste alegeri ca pe un referendum cu privire la politicile promovate de administrația sa.

Partidul Republican (centru-dreapta) speră că nemulțumirile față de unele măsuri adoptate de administrația Obama vor face ca republicanii să obțină controlul asupra Senatului, în timp ce democrații (centru-stânga) speră să își păstreze influența de până acum din această cameră legislativă.

Republicanii au nevoie de șase locuri pentru a prelua majoritatea în Senat (ce are 100 de locuri), iar harta electorală îi favorizează, disputa electorală anunțându-se de interes special în state tradițional conservatoare, precum Arkansas, Georgia și Alaska. Un Senat cu o majoritate republicană ar face și mai dificilă pentru Barack Obama continuarea măsurilor economice și sociale promovate până acum.

În opt state bătălia electorală va fi pe muchie de cuțit: Alaska, Colorado, Georgia, Iowa, Kansas, Louisiana, New Hampshire și Carolina de Nord. Șase dintre acestea sunt în prezent sub controlul parlamentarilor democrați.

Alte trei state controlate de către democrați — Dakota de Sud, Virginia de Vest și Arkansas — ar urma să fie 'preluate' de republicani.

Primele secții de vot se vor deschide în nouă state de pe coasta de est la ora locală 06:00 (11:00 GMT), iar ultimele se vor închide în statele Alaska și Hawaii la ora 05:00 GMT a zilei de miercuri. Primele exit-poll-uri pentru coasta de est sunt așteptate marți la ora locală 19:00 (miercuri la 00:00 GMT).

AGERPRES


populare
astăzi

1 CULISE Ce ar pregăti Bolojan după ce președintele s-a înțeles cu Grindeanu

2 E festival de m...e la adresa PSD după ce liderii partidului au postat pe rețele sociale afișe identice cu „Momentul Adevărului”, votul pentru debarc…

3 VIDEO Ce avem noi aici?

4 VIDEO „Trusă, stingător, triunghi aveți?” / Polițista care s-a enervat pe un șofer oprit în trafic, cercetată de Biroul Control Intern al IPJ Bacău

5 Apariție surpriză a lui George Simion la hotelul unde PSD decide soarta guvernării. Liderul AUR spune că este „naș la un botez”. Reacția lui Grindeanu