ALEGERI prezidenţiale în Afganistan: Peste 50% dintre electori ar fi participat la votare

ALEGERI prezidenţiale în Afganistan: Peste 50% dintre electori ar fi participat la votare

Secţiile de votare din Afganistan s-au deschis sâmbătă dimineaţă, la ora locală 07.00 (05.30, ora României), pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, un scrutin plasat sub semnul securităţii din cauza ameninţărilor insurgenţilor talibani. Preşedintele în exerciţiu Hamid Karzai i-a îndemnat pe afgani să "sfideze" ameninţările talibanilor şi să participe masiv la alegerile care îl vor desemna pe succesorul său.

UPDATE 19:08 - IEC: Peste 50% dintre alegători ar fi participat la alegerile prezidenţiale din Afganistan

Participarea în primul tur al alegerilor prezidenţiale din Afganistan ar putea să depăşească 50%, a anunţat sâmbătă Comisia Electorală Independentă (IEC), după închiderea secţiilor se votare, date care necesită precauţie, relatează AFP.

Peste "şapte milioane" de afgani ar fi participat la scrutin, a declarat într-o conferinţă de presă, la Kabul, Ahmad Yusuf Nuristani, preşedintele IEC, în contextul în care 13,5 milioane de persoane erau aşteptate la urne.

Aceste date necesită totuşi precauţie, Comisia anunţând la precedentul scrutin, în 2009, că participarea ar fi atins 50%. Datele furnizate ulterior de către ONU au relevat o participare mult mai slabă, de aproximativ 30%.

UPDATE 15:59 - Secţiile de votare afgane au început să fie închise, fără să fie semnalat vreun atac major

Secţiile de votare au început să fie închise, sâmbătă, la ora locală 17.00 (15.30, ora României), în Afganistan, unde numeroşi alegători s-au prezentat la urne pentru a-l alege pe succesorul lui Hamid Karzai, au anunţat autorităţile electorale, care nu au semnalat vreun atac major din partea talibanilor, relatează AFP.

"Secţiile de votare sunt oficial închise", a declarat pentru AFP Hasina Shirzad, o purtătoare de cuvânt a Comisiei Electorale Independente (IEC).

Anumite secţii rămâneau deschise pentru ca persoane prezente la coadă să poată vota.

Votul în acest prim tur al alegerilor prezidenţiale a fost prelungit cu o oră, pentru a face faţă afluxului alegătorilor la urne.

Scrutinul s-a desfăşurat fără vreun incident major, în pofida ameninţărilor insurgenţilor talibani de a "perturba" alegerile prin toate mijloacele.

Opt candidaţi doresc să-i succeadă lui Karzai, singurul politician care a condus această ţară săracă şi izolată cu aproximativ 28 de milioane de locuitori de la îndepărtarea talibanilor de la putere, în 2001, şi căruia Constituţia nu îi permite al treilea mandat.

Acest prim transfer al puterii de la un preşedinte ales democratic la altul este considerat un test major pentru o ţară care urmează să-şi dovedească stabilitatea după retragerea forţelor NATO până la sfârşitul anului.

În cursul campaniei electorale, trei foşti miniştri ai lui Karzai s-au impus ca favoriţi, şi anume Zalmai Rassoul, considerat candidatul preşedintelui în exerciţiu, Ashraf Ghani, un economist cunoscut, şi Abdullah Abdullah, un opozant care a ajuns în turul doi al alegerilor prezidenţiale în 2009.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...