Anchetă extinsă la 25 de şcoli suspectate că trec sub controlul musulmanilor radicali, la Birmingham

O anchetă cu privire la şcoli suspectate că trec sub controlul musulmanilor radicali, la Birmingham, în centrul Angliei, a fost extinsă de la 15 la 25 de instituţii, de la ciclul primar şi până la liceu, a anunţat luni primăria.

Anchetă extinsă la 25 de şcoli suspectate că trec sub controlul musulmanilor radicali, la Birmingham (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Primăria celui de-al doilea cel mai important oraş britanic, cu 22% locuitori musulmani, a numit luni un fost profesor în postul de consilier special, cu scopul de a studia peste 200 de plângeri primite în cadrul acestui scandal.

Ian Kershaw urmează să se întâlnească, în săptămânile următoare, cu parlamentari, aleşi locali, grupuri de cadre didactice, reprezentanţi ai poliţiei şi lideri spirituali ai diferitelor comunităţi.

Ancheta municipală, efectuată în paralel cu cea declanşată de Ministerul Educaţiei, urmează să prezinte primele concluzii în mai. Până atunci, Birminghamul a blocat recrutarea de conducători de instituţii de învăţământ.

Primăria a luat contactul cu oraşele Manchester şi Bradford, unde au fost evocate probleme similare.

Suspiciunile au apărut după primirea unei scrisori anonime, în urmă cu câteva luni, la Primăria Birmingham, în care se arăta că islamişti acţionează în vederea schimbării conducerii în patru instituţii şcolare publice, cu scopul de a-şi impune punctele de vedere în acestea.

"Consider foarte îngrijorătoare aceste acuzaţii potrivit cărora şcoli, finanţate de către constribuabili, devin vectori ai propagării anumitor ideologii care separă copii şi elevi tineri de restul societăţii", a comentat luni vicepremierul Nick Clegg.

Acuzaţii anonime au apărut, de asemenea, cu privire la presupusa existenţă a unei segregări între fete şi băieţi în clasă şi supunerea la hărţuiri de natură morală a personalului nemusulman.

Zece deputaţi de la Birmingham şi-au exprimat luna aceasta îngrijorarea cu privire la aceste suspiciuni, într-o scrisoare adresată ministrului Educaţiei.

Însă unul dintre administratorii şcolilor vizate în materiale de presă, David Hughes, a dezminţit aceste acuzaţii şi a denunţat o "vânătoare de vrăjitoare". El a declarat săptămâna aceasta pentru BBC că, în decursul celor 15 ani pe care i-a petrecut la Park View School, nu s-a confruntat vreodată "cu cea mai mică plângere pentru extremism".

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Cer închis deasupra Moscovei / avioanele Kremlinului nu au putut ateriza

2 „Se masturba la volan în timp ce se uita la mine. Nu e un compliment!” / Activista Aluziva, hărțuită în trafic: Poliția Capitalei s-a autosesizat

3 Ridicola poveste a unei investiții idioate / Fiasco de 6,5 milioane de euro cu autobuzul amfibiu care zace abandonat

4 Reacție furibundă a Israelului după acordarea Premiului Nobel pentru Pace

5 Arme din 1963 și ecusoane cu QR: cum a arătat o zi de mobilizare în armată povestită de un antreprenor