Angela Merkel susține cooperarea spionajului german cu NSA

Cancelarul german Angela Merkel a pledat luni în favoarea necesității ca serviciul de informații german să colaboreze cu NSA americană, cooperare criticată pentru că ea vizase Franța, UE și întreprinderi europene, relatează AFP. Întrebată în cadrul unei conferințe de presă comune cu omologul său ceh Bohuslav Sobotka, Angela Merkel a asigurat că serviciile de informații (Bundesnachtritchendienst, BND) se află 'sub control' și a reafirmat că serviciile sale vor depune mărturii dacă li se va cere în fața comisiei de anchetă parlamentare despre activitățile agenției americane NSA.

Ministrul de interne, Thomas de Maiziere, ex-ministru al cancelariei și responsabil de serviciul de informații german, anunțase săptămâna trecută că va răspunde întrebărilor comisiei. El a precizat luni că va fi audiat miercuri.

'Acestea fiind spuse, BND trebuie să continue să coopereze pe plan internațional și o va face', a insistat cancelarul.

'Buna îndeplinire a misiunii în fața amenințărilor teroriste internaționale se face în colaborare cu alte agenții, începând cu NSA', a explicat cancelarul. Ea estimase, în urmă cu câteva zile, că trebuie 'clarificate' relațiile BND-NSA.

Șeful Partidului Social-Democrat (SPD) și ministrul economiei, Sigmar Gabriel, a ridicat la rândul său tonul luni.

'Încă de la apariția primelor suspiciuni, am întrebat-o în două rânduri pe dna cancelar dacă a existat spionaj economic. Ea a negat, de ambele dăți', a declarat el în finalul unei reuniuni a partidului său.

'Nu am nicio îndoială că dna cancelar a răspuns corect întrebărilor mele', a asigurat Sigmar Gabriel, care are și funcția de vicecancelar.

'Dacă nu acesta este cazul, dacă BND a participat într-adevăr la spionaj economic, aceasta ar ipoteca grav încrederea pe care economia germană o are în conducerea statului', a declarat el.

Acuzațiile care vizează de câteva săptămâni BND au căpătat o nouă amploare joi, când cotidianul Suddeutsche Zeitung a asigurat că aceste servicii au spionat 'înalți funcționari din Ministerul francez al Afacerilor Externe, din Palatul Elysee (sediul Președinției Republicii) și din Comisia Europeană'.

Aceste noi acuzații se adaugă presupusului spionaj din 2005 care viza EADS (devenit Airbus Group) și Eurocopter (în prezent Airbus Helicopters) de către BND pentru NSA.

Parchetul federal a indicat că examinează cazul pentru a vedea dacă merită deschiderea unei anchete judiciare.

Responsabili politici și mediatici germani au protestat în vara anului 2013 după dezvăluirile americanului Edward Snowden, fost consultant al NSA, potrivit cărora agenția pusese la punct un vast sistem de supraveghere a comunicațiilor, vizându-i în special pe germani, și interceptase un telefon al cancelarului timp de mai mulți ani.

'Spionaj între prieteni nu se face', declarase atunci Angela Merkel. AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele

3 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

4 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…

5 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte