Aproximativ 150 de milioane de indieni sunt în grevă împotriva reformelor guvernului premierului Modi

Aproximativ 150 de milioane de indieni sunt în grevă împotriva reformelor guvernului premierului Modi

Milioane de indieni sunt miercuri în grevă timp de 24 de ore pentru a protesta față de reformele economice ale guvernului premierului Narendra Modi, pe care ei le consideră nefaste pentru locurile de muncă, relatează AFP.

Zece sindicate susțin greva pentru a se opune inițiativelor pe care ei le consideră favorabile patronatului după eșecul recentelor negocieri cu ministrul de finanțe Arun Jaitley. Sindicatele îi cer guvernului în mod deosebit să renunțe la proiectele sale de vânzare de participații din societățile publice pentru a obține venituri. Ei cer, de asemenea, creșteri salariale.

Aproximativ 150 de milioane de persoane din sectorul bancar, manufacturier, din construcții și din minerit ar urma să intre în grevă, potrivit sindicatelor.

Mișcarea afectează și transporturile. În stațiile de autobuz se formau cozi lungi de persoane, inclusiv elevi, iar aeroporturile erau pline de pasageri, deoarece multe taxiuri și ricșe și-au oprit activitatea. Numeroase bănci sunt închise pe toată durata zilei. Zilierii, lucrătorii casnici și micii vânzători sunt și ei chemați să se alăture mișcării de protest pentru a cere creșterea salariului minim.

În statul Bengalul de Vest, unde sindicatele au o bază puternică, străzile orașului Calcutta erau în mare măsură goale, magazinele și întreprinderile închise, potrivit imaginilor difuzate de televiziune.

Premierul Modi a câștigat alegerile din mai 2015 cu promisiunea de a reforma economia, în scopul atragerii de investitori străini, dar opoziția blochează mai multe reforme importante privind introducerea unui TVA la nivel național și achiziția de terenuri de către investitori.

Economia indiană a cunoscut o creștere economică sub 7 %, cât se estimase pentru primul trimestru, și experții consideră că sunt necesare reforme pentru a menține cel puțin direcția, în scopul de a crea locuri de muncă pentru milioane de tineri.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro