Arabia Saudită: Regele Abdallah a decedat

Arabia Saudită: Regele Abdallah a decedat

Regele Abdallah bin Abdulaziz al Arabiei Saudite a decedat la vârsta de 91 de ani, iar noul rege al țării este fratele său Salman (79 de ani), a anunțat în noaptea de joi spre vineri televiziunea de stat saudită, citată de AFP, Reuters și DPA.

Abdallah era spitalizat de câteva săptămâni din cauza unei infecții pulmonare.

Noul prinț moștenitor al regatului saudit va fi Moqren.

Abdallah a preluat puterea după decesul fratelui său Fahd, în 2005, dar de fapt el a fost principalul factor de decizie la Riad în ultimele decenii după ce Fahd suferise un atac cerebral.

Spre deosebire de mulți membri ai familiei regale saudite, Abdallah era considerat un musulman sunit devotat. Sub conducerea sa, Arabia Saudită a menținut relații strânse cu SUA, mai ales în perioada mandatului de președinte al lui George W. Bush.

Potrivit DPA, Arabia Saudită sub conducerea lui Abdallah a susținut în Egipt lovitura de stat din 2013 prin care Frăția Musulmană a pierdut puterea și în urma căreia lider a devenit fostul șef al armatei Abdel-Fatah al-Sissi.

În privința Siriei, Abdallah a susținut grupările de opoziție, inclusiv unele islamiste, pentru îndepărtarea de la putere a președintelui Bashar al-Assad, acesta din urmă fiind sprijinit de Iran, cel mai puternic rival regional al Arabiei Saudite.

Abdallah a fost al cincilea fiu al regelui fondator al Arabiei Saudite, Abdulaziz bin Abdulrahman al-Saud, care a avut 34 de fii cu 17 dintre cele 22 de soții ale sale. AGERPRES


populare
astăzi

1 De citit... / „Știu că acest text va deranja, vor exista reacții mânioase din partea rețelei de ONG-uri”

2 Voi ați citit ce s-a întâmplat zilele ăstea în Ucraina? / „Având în vedere anchetele organismelor noastre anticorupție, un abonament la Netflix este o r…

3 VIDEO Explozie uriașă în regiunea Moscova după un atac al Ucrainei

4 Român, șocat de diferențele de prețuri între România și Bulgaria: „Noi ne-am tâmpit de tot”

5 Teorii ale conspirației în Rusia după ce rușii care se întorc în țară nu mai pot să-și folosească telefoanele 24 de ore