Armata ucraineană a intrat în oraşul Lugansk

„Militarii ucraineni au preluat controlul asupra unei zone unde se află spitalul regional din Lugansk. În prezent, pe străzile oraşului au loc lupte”, afirmă sursele citate.

„Situaţia se complică din cauza faptului că atacurile teroriştilor (rebelilor proruşi) vizează locuinţele persoanelor civile. Practic, luptăm împotriva unor militari profesionişti, ci nu simpli rebeli", a declarat un oficial din cadrul armatei, sub protecţia anonomatului.

Potrivit unor martori, în oraş se auzeau explozii puternice.

Armata ucraineană a înconjurat, joi, bastionul insurgent Lugansk prin preluarea controlului asupra şoselei care face legătura cu frontiera Rusiei.

Cu o zi înainte, cel puţin doi civili au fost ucişi de tiruri intense de armament greu, care au afectat mai multe clădiri din centrul oraşului ucrainean Doneţk, inclusiv o universitate şi sediul Parchetului ocupat de separatiştii proruşi.

Într-un raport de la sfârşitul lui iulie, ONU a acuzat separatiştii proruşi şi forţele guvernamentale ucrainene că folosesc "armament greu" în zonele locuite.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker