Armenia se alătură Uniunii Economice Eurasiatice

Liderii Uniunii Economice Eurasiatice au semnat vineri un acord referitor la intrarea Armeniei în uniunea formată din Rusia, Belarus şi Kazahstan şi pentru care şi-au exprimat interesul şi statele Kârgâstan şi Tadjikistan, relatează RIA Novosti.

Armenia se alătură Uniunii Economice Eurasiatice (Imagine: Shutterstock)

Rusia, Belarus şi Kazahstan au semnat tratatul în luna mai şi au ratificat documentul, care urmează să intre în vigoare în 2015.

Uniunea are rolul creşterii cooperării economice între statele membre. Potrivit tratatului, statele semnatare trebuie să garanteze circulaţia liberă a bunurilor, serviciilor, capitalului şi forţei de muncă şi să implementeze o strategie coordonată în domeniul energiei, industriei, agriculturii şi transporturilor.

Problema participării Armeniei a fost intens discutată, din cauza conflictului cu Azerbaidjanul legat de Nagorno-Karabah, în cadrul căruia statul azer a pierdut controlul asupra regiunii care şi-a cerut independenţa.

În luna mai, preşedintele kazah Nursultan Nazarbaiev a spus că preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, a afirmat într-o scrisoare că prevederile tratatului de aderare a Armeniei la Uniunea Economică Eurasiatică ar trebui să se aplice teritoriilor sale în cadrul graniţelor internaţionale recunoscute de Naţiunile Unite.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 MAI, contestat: „Au nevoie doar de proști fără studii” / Master rapid de ofițeri în un an exclude agenții cu experiență

2 Numerele câștigătoare la Loto, duminică, 19 iulie. Report de peste 8,12 milioane de euro la Loto 6 / 49

3 Viperele, active pe trasee / Primul ajutor vital și zonele unde riscul e mai mare

4 Litoralul comunist / când vacanța la mare era o evadare din lipsuri și control

5 Generalul Gheorghiță Vlad, imperturbabil în fața unui incident cu un militar la Ziua Aviației