ATAC din partea lui Kim Jong-un. S-a întâmplat în această dimineaţă

Agenţi ai poliţiei de frontieră din Coreea de Sud au tras focuri de avertisment, duminică, în timp ce zece militari nord-coreeni se apropiau de linia zonei demilitarizate dintre cele două ţări, relatează site-ul agenţiei Yonhap.

Incidentul a avut loc în zona Cheorwon, în provincia Gangwon, la aproximativ 90 de kilometri nord de Seul.

Militarii nord-coreeni nu au depăşit linia zonei demilitarizate şi nu au ripostat la focurile de avertisment.

Pe 10 octombrie, la frontiera dintre cele două Corei a avut loc un schimb de focuri declanşat de forţele nord-coreene. Pe 7 octombrie, un incident similar a avut loc pe linia frontierei maritime dintre cele două ţări.

Coreea de Nord şi Coreea de Sud au semnat doar un armistiţiu în urma conflictului de la începutul anilor 1950, fiind, teoretic, în situaţie de război.

 


populare
astăzi

1 Va interzice Nicușor Dan și TVR la Cotroceni după atacurile Sorinei Matei?

2 Nicușor Dan respinge demiterea șefului SPP într-un dialog tensionat la Dublin

3 Premieră în Marea Baltică / navă rusă lovită și avioane NATO ridicate de la sol

4 Blocaj în contractul Oerlikon / sistemele Armatei nu au trecut testele tehnice

5 Un obiect misterios care accelerează în spațiu ar putea fi o navă sovietică