Atentate la Paris: Germania consideră prematur să se discute despre activarea articolului 5 din Tratatul NATO

Atentate la Paris: Germania consideră prematur să se discute despre activarea articolului 5 din Tratatul NATO

Guvernul de la Berlin consideră că este prematur să se discute despre o posibilă participare a Germaniei la operațiunile militare împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI), invocând mai ales faptul că Franța, care efectuează deja raiduri aeriene împotriva acestei grupări în Siria, nu a cerut deocamdată vreun sprijin, transmite agenția EFE.

Mai mulți purtători de cuvânt, respectiv cei ai guvernului și ministerelor apărării și de externe, au insistat asupra faptului că încă nu s-a primit vreo cerere din partea Parisului și nici din partea NATO nu există la momentul actual semnale că s-ar pregăti vreo consultare. 'Deocamdată nu știm dacă guvernul francez intenționează să apeleze la NATO. Dacă o va face, evident că vom studia solicitările', a indicat purtătorul de cuvânt al MAE german, Martin Schoffer.

Anunțarea acestei poziții survine după ce cancelarul Angela Merkel a afirmat, după atentatele de la Paris, că va susține un răspuns 'comun' și 'decis' în fața terorismului, declarație ce a deschis o dezbatere despre posibila participare a Germaniei la raidurile aeriene împotriva SI.

Întrebată dacă după atentatele de la Paris se poate vorbi despre 'război', cum a făcut guvernul francez, o purtătoare de cuvânt a executivului german, Christiane Wirtz, a declarat că 'în limbajul colocvial ceea ce s-a întâmplat vineri se poate defini drept război', adăugând că nu dorește să intre 'în interpretarea juridică a conceptului'.

O poziție mai tranșantă a fost exprimată de vicecancelarul Sigmar Gabriel, liderul Partidului Social-Democrat, el considerând 'inutil' și 'absurd' să se vorbească despre o participare a Germaniei la acțiunile militare împotriva SI. Mai mult decât atât, el a estimat că nu este cazul să se vorbească despre activarea articolului 5 din Tratatul Alianței Nord-Atlantice, care prevede că un atac împotriva unuia dintre membri este considerat un atac împotriva tuturor statelor semnatare, care se obligă astfel să acționeze în comun împotriva inamicului.

Vicecancelarul german a apreciat de asemenea că nu este oportun să se vorbească despre 'război' în Europa, el asigurând că aliații nu se așteaptă ca Germania să se alăture bombardamentelor împotriva SI. Sigmar Gabriel a mai menționat că Germania sprijină soluționarea crizei siriene prin canalele diplomatice deschise în cadrul negocierilor de la Viena, iar mai departe lupta împotriva SI trebuie condusă sub mandat ONU. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 VIDEO București 2024...

4 Așa o fi?

5 Misterioasa decizie a Armatei Chinei...