Aterizare de urgenţă a unui avion Boeing al Thai Airways în Bali

Un avion Boeing 747 care se deplasa pe ruta Sydney-Bangkok a efectuat o aterizare de urgenţă la Bali după descoperirea unei fisuri în parbrizul avionului, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt al autorităţilor aeroportuare ale insulei indoneziene.

Aterizare de urgenţă a unui avion Boeing al Thai Airways în Bali (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Zborul TG-476 pe ruta Sydney-Bangkok, care transporta 273 de pasageri şi 21 de membri ai echipajului, zbura de şase ore în momentul în care comandantul aeronavei a constatat incidentul şi a decis să efectueze o aterizare de urgenţă marţi după-amiază la Bali, a anunţat compania thailandeză într-un comunicat.

Un purtător de cuvânt al aeroportului de pe insula turistică a declarat la rândul său că aterizarea de urgenţă nu a determinat "nicio evacuare sau operaţiune de ajutor, în măsura în care a fost vorba despre o perturbare minoră".

După aterizare, marţi la ora locală 17.00 (12.00 ora României), pasagerii au petrecut noaptea într-un hotel din Bali şi urmează să plece spre Bangkok miercuri, la bordul unui alt avion.

Thai Airways a anunţat că va trimite o echipă la Bali pentru a ancheta incidentul şi pentru a supraveghea schimbarea geamului spart.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 O directoare a unui colegiu de elită renunță la concurs, deși a promovat prima probă

2 Sabrina Voinea iese în evidență înainte de Mondialele de la Rotterdam

3 Bernadette Szocs joacă astăzi pentru o nouă medalie, după un eșec dureros la dublu

4 VIDEO Haos în sudul Italiei / Cozi de kilometri la stațiile de carburanți și proteste ale transportatorilor

5 Un cămătar a fost prins în flagrant în Bucureşti / El acordase un împrumut de 36.000 de euro și primise înapoi 150.000 doar dobânzi