AVERTISMENT pentru Europa: Teroriştii vor ajunge aici într-o lună

Regele Arabiei Saudite, Abdullah, a avertizat că terorismul riscă să se extindă în Europa şi Statele Unite dacă nu este combătut la nivel internaţional, anunţă agenţia oficială Saudi Press Agency, relatează cotidianul Jerusalem Post, în ediţia online.

AVERTISMENTUL regelui din Arabia Saudită: Sunt convins că teroriştii vor ajunge în Europa într-o lună (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Într-un discurs susţinut în oraşul său natal, Jeddah, în prezenţa ambasadorilor acreditaţi la Ryad, regele Arabiei Saudite le-a cerut diplomaţilor să transmită guvernelor naţionale un mesaj cu privire la pericolul reprezentat de terorism. "Terorismul trebuie combătut cu forţă, raţiune, în cel mai scurt timp", a atras atenţia suveranul saudit, scrie Jerusalem Post .

Liderii lumii ar trebui să răspundă în cel mai scurt timp pericolului reprezentat de terorism, înainte ca acesta să se extindă dincolo de graniţele Orientului Mijlociu, a avertizat regele Abdallah. "Teroriştii nu dau dovadă de umanitate", a atras atenţia regele saudit.

Regele Arabiei Saudite a condamnat, în discursul său, asasinatele în masă şi decapitările care au loc "zi şi noapte" în Orientul Mijlociu, încălcând "învăţăturile lui Allah".

Suveranul saudit a atras atenţia că atrocităţile nu se vor opri aici, cu terorişti care vor comite atentate sinucigaşe. "Sunt convins că vor ajunge în Europa într-o lună", a afirmat regele Abdallah. El a adăugat că Statele Unite vor fi, de asemenea, vizate, la o lună după Europa.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Veniturile Liei Savonea / șefa ÎCCJ încasează 40.000 de lei net pe lună

2 Tezaur versus bănci / cât câștigă românii la o investiție de 10.000 de lei

3 Flota aeriană a Rusiei se prăbușește: Moscova cere ajutorul Vietnamului

4 Andrei Caramitru îl taxează pe Călin Georgescu: „Ești varză, voievoade”

5 VIDEO Ucraina lovește, pentru prima dată, un simbol al economiei Rusiei