Barack Obama salută participarea afganilor la scrutinul prezidenţial

Potrivit datelor Comisiei Electorale Independente (CEI), peste 7 miloane de afgani (circa 50%) din numărul celor înscrişi pe listele electorale au participat sâmbătă în primul tur de scrutin. Totuşi, cifrele nu sunt încă finale. În cazul în care se va confirma, prezenţa din 2014 ar putea fi una cu mult mai mare faţă de cea înregistrată în 2009, atunci când 30% dintre cetăţenii cu drept de vot au venit la urne.

„În numele poporului american, doresc să felicit milioanele de afgani care au decis să participe într-un mod entuziast la alegerile istorice de astăzi”, a afirmat preşedintele american într-un comunicat.

Barack Obama s-a declarat de asemenea optimist în privinţa capacităţii autorităţilor afgane de a-şi îndeplini sarcinile în perioada următoare.

Deşi au existat numeroase ameninţări ale grupurilor talibane asupra unor posibile atacuri îndreptate împotriva celor care merg la vot, scrutinul electoral de sâmbătă nu a fost marcat de incidente importante.

Alegerile prezidenţiale din Afganistan sunt considerate istorice deoarece este prima succesiune a unui preşedinte afgan ales democrat la altul.

„Astăzi am dovedit lumii că Afganistanul este condus de poporul său. Mulţumesc forţelor de securitate, comisiei electorale, precum şi persoanelor care s-au ocupat de acest scrutin, pentru că împreună au început scrierea unui nou capitol în istoria ţării”, a declarat Hamid Karzai, preşedintele în exerciţiu al Afganistanului.

Statele Unite ale Americii au cheltuit circa 90 de miliarde de dolari în formarea trupelor de securitate afgane. Preşedintele american şi-a arătat intenţia de a menţine aproximativ 10.000 de militari în Afganistan, însă actualul preşedinte afgan, Hamid Karzai, a refuzat acest lucru.

„SUA rămţân pregătite să lucreze cu următorul preşedinte al Afganistanului. Vom continua să colaborăm cu poporul afgan în drumul său către un viitor democratic”, a anunţat la rândul său, John Kerry, secretarul american de Stat.

Rezultatele primului tur de scrutin vor fi anunţate la 24 aprilie.


Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 „Asta ar fi Armaghedonul” / 4,5 milioane de americani, surprinși de mesaj după ce un senator SUA a scris că Trump a pierdut controlul

2 Avertisment sumbru al generalului care a adus SUA în România: Sunt convulsiile de dinaintea unui nou război mondial

3 Ce se întâmplă? / Miliardarul american Peter Thiel a lansat duminică o serie de conferințe cu ușile închise la Roma despre Antihrist

4 Cât mai are România de recuperat din împrumuturile acordate de Nicolae Ceaușescu. Irakul și Mozambicul și-au plătit o parte din datorii

5 AUDIO Georgescu a recunoscut întâlnirea / Fugarul Sebastian Ghiță a spus într-o înregistrarea audio că „voievodul” l-a vizitat la Belgrad în 2021 pentru…