Băsescu: România, decât să se gândească la cum să ne băgăm în Ucraina, mai bine se băga la Chișinău

Băsescu: România, decât să se gândească la cum să ne băgăm în Ucraina, mai bine se băga la Chișinău

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, luni, că România ar fi trebuit să se așeze la masă cu cele trei partide pro-europene de la Chișinău, mai degrabă decât să se gândească la vizite la Kiev.

"Avem un premier (la Chișinău — n.r.) care provine din business. Asta înseamnă o Republică Moldova care, de unde a fost premiantul Parteneriatului Estic, începe să dea semne de rateu pentru că în mod cert, nefiind forța unui premier-om politic, nu va reuși să împingă cu aceeași viteză nici Acordul de Asociere, nici Acordul de Liber Schimb. Vreau să spun deschis: România decât să se gândească la vizite la Kiev, la cum să ne băgăm în Ucraina, mai bine se băga la Chișinău. Avem chei pe care le știu cei care trebuie să le știe, cu care puteam să ne așezăm la masă alături de cele trei partide pro-europene. N-au fost folosite și s-a ajuns aici", a afirmat Băsescu, la TVR.

Solicitat să comenteze situația de la Chișinău, respingerea în Parlament a guvernului Leancă, fostul președinte a afirmat că acest lucru era "previzibil și inadmisibil în același timp".

"S-au dus în Parlament neavând alianțele făcute. Greu de explicat logica politică. N-au avut alianță nici cu Partidul Liberal — cele două partide, PLDM și PDM — nici alianțe cu un al treilea. Trebuia ori cu PL, ori cu comuniștii lui Voronin. Nu știu ce a fost atât de drag lor încât n-au reușit să-i facă o concesie celui mai pro-românesc partid, Partidul Liberal. L-au lăsat în afară și guvernul a căzut. În locul lui Leancă nu m-aș fi dus în Parlament pentru nimic în lume, știind că o să cad", a adăugat Băsescu. AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING Au fost pe mână! / Grindeanu, șeful de facto al PSD, declarații halucinante din culisele respingerii de către CCR a reformei pensiilor magistra…

2 „Mie îmi place Putin și nu-mi place UE. Eu mă simt mai liber in Rusia decât în Occident”

3 Români care nu au probleme financiare... / O doctoriță de la Spitalul Județean de Urgență Bacău deține, împreună cu soțul, apartamente de 15 milioane de…

4 Anna Chapman, spioana care și-a folosit farmecele în favoarea Rusiei, a primit de la Putin o nouă misiune și un nou pseudonim

5 Pensiile speciale, imposibil de răpus? Expert în drept constituțional: „Nu poți decât să le crești, nicidecum să le scazi”. Ce e de făcut