Bebeluş de 9 luni, ACUZAT de tentativă de OMOR

Bebeluş de 9 luni, ACUZAT de tentativă de OMOR

Poliţistul care a arestat bebeluşul de 9 luni, împreună cu membrii familiei sale, suspendat

Bebeluşul, pe numele său Mohammad Musa, a fost arestat la începutul lui februarie împreună cu alţi membri ai familiei sale pentru că ar fi aruncat cu pietre împotriva unor reprezentanţi ai unei companii de gaze naturale care efectuau o operaţiune menită să depisteze persoanele care umblaseră la contoarele de gaz la periferia oraşului Lahore (est).

În raportul său, ofiţerul de poliţie Kashif Muhammad a calificat aceste gesturi drept tentativă de omor, forţând circa treizeci de persoane să compară joi în faţa unui tribunal, inclusiv pe bebeluş.

"Toată lumea din tribunal se întreba: cum ar putea să fie implicat un copilaş într-un astfel de caz? Ce tip de poliţie avem noi?", a declarat bunicul copilului, care îl hrănea pe micuţ dintr-un biberon în timp ce răspundea întrebărilor unor reporteri după audiere. Judecătorul a ordonat suspendarea ofiţerului de poliţie în cauză şi eliberarea bebeluşului care va trebui totuşi să compară din nou , săptămâna viitoare, în această speţă.

"Curtea ar fi trebuit pur şi simplu să îl achite pe acest copil nevinovat pentru că vârsta minimă pentru responsabilitatea penală este de şapte ani", a declarat pentru AFP Chaudhry Irfan Sadiq, avocatul familiei.

Pakistanul a mărit anul trecut de la şapte la 12 ani, mai puţin pentru cazurile de terorism, vârsta minimă pentru care poate fi judecată o persoană responsabilă de o infracţiune.

Sursa: realitatea.net


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”

4 Expert despre porcăria comisă de E.ON: Este o înșelătorie, oamenii nu au ce să facă pentru că nu mai există concurență

5 VIDEO Priviți aceste imagini apocaliptice cu pădurea care oferea protecție militarilor ucraineni în fața dronelor rusești...