Belgia: Sute de manifestanți antiislamiști au protestat la Anvers

Peste 300 de simpatizanți ai filialei flamande a mișcării antiislamice Pegida au manifestat sâmbătă pe străzile din orașul belgian Anvers împotriva "islamizării Europei și a abuzului de drept de azil", a informat agenția Belga, citată de AFP.

Manifestanții, care au venit și din Olanda, au protestat împotriva "terorismului, islamizării și abuzului de drept de azil". Unii dintre ei au arborat o pancartă pe care scria "Mohammed not welcome" (Mohammed nu este binevenit), cu o caricatură a Profetului, fondator al islamului, cu o bombă în loc de turban.

Reprezentanții manifestanților au ținut discursuri referitor la violențele care au avut loc în orașul german Koln și care au fost atribuite solicitanților de azil și imigranților ilegali.

Printre manifestanți s-a aflat și un reprezentant al Vlaams Belang, principalul partid de extremă dreapta flamand, precum și germanul Lutz Bachmann, fondatorul mișcării Pegida — "Patrioții europeni împotriva islamizării Occidentului".

În același timp cu manifestarea grupurilor de extremă dreapta la Anvers a avut loc și o contramanifestație, o sută de persoane exprimându-și solidaritatea cu solicitanții de azil.

În Germania, o manifestație organizată de mișcarea Pegida a reunit sâmbătă pe străzile din Koln aproximativ 1.700 de persoane . Încăierările din timpul protestelor au determinat poliția să folosească tunurile cu apă și gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe manifestanți.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Mitropolitul Basarabiei a demisionat după apariția unor imagini în care ar întreține relații sexuale cu un bărbat

2 O fată de 15 ani a fost omorâtă după ce a refuzat să se mărite cu un văr. Calvarul prin care a trecut adolescenta

3 SURSE Nicușor Dan ar putea desemna noul premier în următoarele 48 de ore

4 „Ion Iliescu a guvernat prin război hibrid înainte ca acesta să fie inventat oficial”

5 Un fost pușcaș marin din SUA care a luptat în Ucraina lansează un avertisment pentru NATO: „O companie ucraineană ar învinge una americană”